Rodica Bretin

Vă oferim un fragment din volumul „Pisica de la ora cinci” de Rodica Bretin, publicat recent la Editura „Corint”, colecția „Corint Fiction”.

O evocare emoționantă a copilăriei în anii ’60, între universalitate și culoare locală. Autoficțiunea Rodicăi Bretin nu cade în capcana nostalgiei patetice și a idealizării forțate, ci, pagină cu pagină, piesă cu piesă, reconstruiește lucid o viață și o lume, familiare și necunoscute deopotrivă. Sunt adunate aici povești cu moașe săsoaice și bijutieri evrei, cu porumbei și cu pisici, cu casele de pe Strada Lungă și cu salcâmii care umbreau odinioară Piața Sfatului. Peste toate, este o declarație de dragoste pentru un loc, unul la granița dintre realitate și legendă, cunoscut de-a lungul timpului ca Cetatea în care plouă de trei ori pe săptămână, Kronstadt, Stalin, Orașul de sub Tâmpa sau, pur și simplu, Brașov. 

                                                                                                                      George Cornilă

Personajul principal al cărții este Brașovul, un Brașov prefirat printre gene grele de melancolia vârstelor pierdute, un Brașov ca un anotimp veșnic cald și însorit, un oraș-timp, când părinții erau încă tineri, iar vremea nu își arătase fața ei crudă, neiertătoare. Întâlnim aici sași, români și unguri într-o Țară a Bârsei de poveste, pe o Stradă Lungă văzută prin ochii unui copil. Poate ne-am aștepta ca percepția acestui personaj-narator asupra lumii să fie alterată de curata lui naivitate. Totuși, lucrurile se văd adesea mult mai limpezi dintr-un astfel de unghi.

Maturizarea fetiței se petrece treptat, de la băiata care culca găina în pătuțul păpușii până la preadolescenta care descoperă că părinții au o viață până acum necunoscută, că existaseră și înainte de ivirea ei pe lume, ba chiar păreau fericiți și suficienți unul altuia, într-o poză veche.

                                                                                                               Simona Antonescu

„Mărgele de sticlă” - fragment

Mama ştergea rafturile bibliotecii o dată pe săptămână, întotdeauna în faţa cărţilor. În spate, praful se aduna nestingherit, la fel ca pe partea nevăzută a Lunii. Am pus colierul într-o pungă de plastic şi, pentru a-l vârî după volume, am scos trei, cât să-mi încapă mâna. Când să le pun înapoi, dintr-unul a căzut ceva – o poză îngălbenită de vreme ce stătuse ascunsă între filele din Mândrie şi prejudecată, de Jane Austin. O carte pe care încă nu o citisem, aşa cum nu văzusem niciodată fotografia aceea.

M-am uitat curioasă la băiatul şi fata ce zâmbeau fără grijă, nişte adolescenţi parcă, gata să pornească pe drumul vieţii, cât de repede şi de departe îi vor duce caii putere. La început nu i-am recunoscut pe cei doi, doar motocicleta – şi abia atunci i-am privit mai cu luare-aminte. Da, ei erau, tata şi mama!

Încălecaseră cu nonşalanţă şaua dublă, el cu scurtă de piele, un James Dean din Carpaţi, rebelul fără cauză, ea o Jane Fonda şatenă, ce nu jucase vreodată în Barbarella. Să fi fost aceia părinţii mei? Greu de crezut. Ca toţi copiii, eram convinsă că ai mei se născuseră, într-un fel, odată cu mine. Mi-era cu neputinţă să-mi închipui viaţa lor dinainte, când fuseseră altceva decât mama mea şi tatăl meu. Dar amândoi trăiseră nişte vremuri în care nu mă aveau pe mine şi – mă înfioram numai gândindu-mă! –, altele în care nici nu se cunoşteau.

Fata din fotografie avea pantaloni strânşi pe picior, părul lung, o eşarfă aruncată neglijent peste umăr. Am încercat să mi-o închipui schimbându-se în femeia în fuste până sub genunchi, rochii înflorate ori capot de diftină, cu eternul şorţ de bucătărie... Tata semăna mai mult cu cel de astăzi, ca şi cum el se luase la trântă cu timpul şi ieşise învingător. În loc de obişnuitele costume luate de-a gata de la Romarta, purta geacă de motociclist din piele neagră, în ton cu bocancii militari şi ochelarii negri. Părea rupt din filmele la care ne uitam amândoi, detectiv sau vânător de extratereştri, care trăia periculos, un rebel în toată puterea cuvântului, însă unul care găsise pentru cine să lupte: întâi pentru mama şi apoi pentru mine. Şi dacă ar fi trecut unul pe lângă altul fără să ştie, să se recunoască? Dacă nu s-ar fi îndrăgostit – neapărat la prima vedere şi în împrejurări romantice – eu n-aş fi fost acum aici, cu fotografia asta în mână, ascunzând în spatele cărţilor cadoul de ziua mamei.

Am pus la loc Mândrie şi prejudecată, însă poza am păstrat-o. În săptămâna următoare nu m-am simţit în apele mele, altfel de ce m-ar fi întrebat mama atât de des dacă mi-e bine, punându-mi câteodată palma pe frunte – însă n-aveam febră, întrebarea care mă ardea pe dinăuntru nu era dintre cele care să suie mercurul termometrului.

Cine erau străinii aceia? Când spuneam ai mei, aşa îi credeam, trup şi suflet. Nu luaseră prima gură de aer odată cu mine, nu deschiseserăm împreună ochii asupra lumii, ca o făptură cu şase mâini şi picioare, cu trei inimi bătând la unison? Se părea că nu. Mama trăise treizeci şi doi de ani fără mine, tata şi mai mult, patruzeci – o jumătate de viaţă! – în care n-avuseseră habar că le lipseşte ceva – ori cineva. Mă căutaseră măcar în vise? Fusesem un copil dorit, în primii zece ani de căsătorie mă tot aşteptau, ştiam. Dar puteam fi eu, putea fi altul. Voiau neapărat un copil, oricare, sau pe mine?

Iar ei doi, prin ce miracol se întâlniseră? Dacă mama s-ar fi îndrăgostit de un alt bărbat, un alt copil în locul meu şi-ar fi bătut acum capul ce cadou să îi facă de ziua ei. La gândul că fusesem atât de aproape să nu fiu mă lua cu ameţeală. M-am uitat din nou la chipurile necunoscuţilor de pe motocicletă. Arătau atât de... fericiţi! Cum puteau fi, când eu nu eram cu ei, nici măcar o promisiune, ci aşteptam undeva în beznă şi tăcere ca tata să mă caute, ca mama să mă cheme?

Rodica Bretin s-a născut la Braşov, oraş în care a revenit după decenii de activitate literară în Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor, a PEN România şi a Asociaţiei Creatorilor de Ficţiune, a publicat volume de povestiri și romane, unele cu tentă memorialistică sau fantastic-realistă, altele de istorie romanțată. Volume de povestiri: Efect Holografic (Editura Albatros, 1985); Şoimul Alb (Editura Facla, 1987); Uriaşul cel Bun (Editura Ion Creangă, 1989); Drumul fără Sfârşit (Editura Baricada, 1991); Cel care Vine din Urmă (Editura Baricada, 1993); Lumea lui Hind (Editura RAI Coresi, 1998); Omul de Nisip (Editura Image, 2000); Cetatea fără trecut (Editura Nemira, 2015); Fortăreaţa (Editura Tritonic, 2016); Casa fără cărţi (Editura Pavcon, 2020); Amurgul elkilor (Editura Creator, 2021); Tigrii visează în culori (Editura pentru Artă și Literatură, 2024). Romane: Fecioara de Fier  (Editura Tritonic, 2017); Protectorii (Editura pentru Artă și Literatură, 2025). Cărţi de istorie romanțată: Poarta Vrăjitoarelor (Editura Nemira, 2015); Ecouri din tenebre (Editura Creator, 2022); Ultima frontieră (Editura Pavcon, 2021); Vikingii (Editura Creator, 2023). A primit numeroase premii literare, printre care: „Premiul pentru cea mai bună proză străină” la Festivalul Internaţional al Artei Fantastice de la Annecy (Franţa), pentru nuvela Negura; „Premiul Volaverunt” (Premiul pentru proză fantastică) la Festivalul din Valencia (Spania), pentru nuvela Conquistadorul; „Premiul COLIN”, ediţia 2017, la categoria „volum de proză scurtă fantastică” pentru Cetatea fără trecut, Editura Nemira, Bucureşti, 2015; „Premiul revistei literare Libris pentru proză”, în 2024.