Doina Roman

Vă oferim trei poeme din volumul „Glamur” de Doina Roman, publicat recent la editura „Tracus Arte”.

„Poeziile din Glamour-ul Doinei Roman mă duc cu gândul la Anaïs Nin, care spunea într-unul dintre jurnalele ei: „Voi fi mereu curtezana virgină, îngerul pervers, femeia cu două fețe, sinistră și sfântă deopotrivă.” Întâlnim aici două fațete ale Doinei Roman. Pe de o parte, e o poezie întunecată și nemiloasă ce îmi amintește de Lilith. Pe de altă parte, avem o poezie luminoasă și jucăușă care ne arată un soi de Afrodită. Ambele sunt părți ale acestei poezii feminine care te face să îți spui că te afli probabil în fața celui mai bun volum de poezie al Doinei Roman”. - Alexandra Medaru

„O poematică reverberativă, ale cărei nuanțe incendiare ard până la albul inițiatic, când totul devine, brusc, de o traductibilitate consonantă nu doar cu intensitatea alegorică a stihului, ci și cu revelarea unui tulburător sine expresiv. Lirismul Doinei Roman nu este deloc tributar cotidianului, cum s-ar putea înțelege pe alocuri, ci numai sensului atotcuprinzător al vieții descins din inefabilul cosmic, nesfârșit generator de energii enigmatice, cum ar fi și amprenta senzitivă a ființei, poezia”. - Adelina Ioana

https://edituratracusarte.ro/produs/glamour-doina-roman/

capcana arcuită

coapsa ta e o capcană.

indiferentă la cuvinte

stă arcuită inutil – mâner de care atârnă degete

arcuite și ele,

semne de întrebări albe cu ojă sidef.

noaptea cad în greșeli de bună voie, repetat,

cu inocență și cu bătaie lungă,

ca o formă neagră de perversiune.

nu știu dacă să intru în magazinul cu haine pentru bărbați

în care mă aștepți

să mergem amândoi printre manechine,

să găsim cortul de la raionul de vânătoare

și să ne facem de cap

printre zecile de ochi pictați pe fețele

de mucava.

aș putea să cred că joc într-un film

de groază

și că mă îmbrățișează ruina.

aș putea să fiu indiferentă

și să crezi că sunt o stricată,

dar și indiferența e o formă de dragoste.

totul va fi așadar insuportabil de subiectiv

și îngrozitor de fierbinte.

tranziție spre neant

ca pe o rană de diabetic care nu se mai închide

îmi trag trupul sângerând la malul mării

să privesc fără rost apa.

nu mă doare,

mă scurg de viață.

nu mă scald

să nu murdăresc apa.

în șlapi, în pantaloni scurți,

stau în nisip până apune soarele,

sperând că o să mă topească,

că o să-mi treacă trupul în cenușă.

lumea asta care mă vrea altfel

nu mă vede

nu mă vede când tac ca un câine bătrân,

când simt neputința

ce mă năpădește și mă strânge de gât.

mă arată cu degetul dacă mă zbat

pot să fiu o știre

și să fac rating.

aștept să trec cu rănile în neant,

voi scăpa de real

și de incompletitudine.

când tu nu ești

despletesc iepurii din ceața deasă

ca marmelada,

adorm pe pământul călduț,

nu văd nimic,

doar aud,

aștept pași,

dar numai sunetul de rugină

scârțâie

pe pleoape.