top of page

Sonata purpurie

(prima parte)

Ajunsese devreme, numai că avionul avea o întîrziere anunțată obsesiv: ceață și vînt extrem de puternic. Atent la detalii și tăcut, impasibil în situații neprevăzute, se așeză pe unul dintre scaunele libere și scoase un roman din geanta mică, din piele maro. După primele pagini îl urmărea pe baronetul Hugues Ospitalierul, slujbaș la curtea din Pau. Arbaletierii făcuseră cercetări la el acasă și găsiseră o cămașă stropită cu sînge stacojiu. Cu ochii aproape goi, baronetul Hugues se uita fix la calul său murg care se zbătea în curtea interioară, fornăia și se îndrepta spre un băiețel cu părul roșu. Nu se știa ce îl scosese din țîțîni.

Zborul de la București la Marseille durase două ore și 55 de minute. Baronetul Hugues credea că un anume Créquier îi purta sîmbetele. Călătoria cu trenul de la Marseille la Pau durase șase ore și 31 de minute. Baronetul Hugues spunea niște povestioare amuzante unei doamne cu părul alb, cu figura traversată de o cicatrice vineție care pornea din bărbia pătrățoasă și continua, roșiatică, pînă sub ochiul stîng. Călătorul se oprea din citit pentru a-și nota cîte un cuvînt rar, citate sau date. Pe prima filă a carnețelului său stătea scris numele lui : Daniel Iona, student la facultatea de matematică, modelări și simulări de la Universitatea din Pau. Coperta carnețelului era galben pal.

Așteptase douăzeci de minute ca autobuzul să-l transporte de la gară în campus, pe bulevardul Lucien Favre. Daniel terminase romanul istoric și se apucase de citit articole științifice pe laptop-ul său subțire. Foarte rar intra în vorbă cu cei care se îndreptau la fel ca el spre căminele studențești. Dar reținea, în schimb, toate culorile hainelor, frazele bizare sau numele orașelor și le nota pe caiet dacă apăreau prin conversațiile lor. Înainte să ajungă în camera lui, avea deja o listă: La Rochelle, Toulon, Orléans și Perpignan. Zizou, motanul său blond-cenușiu sări pe masa roșie și prinse un muscoi verde-brotac, apoi reveni pe scaun, unde începu să-și lingă îndelung labele albe.

Daniel verifică bolul cu mîncare al lui Zizou și apoi se duse la culcare uitîndu-se prelung la cerul plin de stele. Era frig și adormi destul de repede. În visul lui Daniel, baronetul Hugues vorbea cu regele Nebucadnețar, în timp ce mîncau iarbă mov sub statuia lui Gaston Fébus. Nebucadnețar nu suporta lichiorurile de Limoges și nici teatrul popular, atît de vulgar prin personajele sale care rîd cu gurile larg deschise.

A doua zi, înainte să meargă la cursurile de după-amiază, Daniel a luat masa cu Edouard Guibert, un lyonez care vorbea neîncetat : de doi ani tot bat străzile din Pau. Toată lumea de acasă a lăudat panorama de aici, munții și marea care e foarte aproape. Orașul e așa și așa, dacă mă întrebi pe mine e chiar nașpet, cu bulevardul Pirineilor, cu fîntînile, cu accentul celor de pe aici, clar influențat de cel de pe Coasta de Azur, care poate că o încînta pe bunică-mea, dar acum e așa de depășit, în fine, Pau s-a lăsat pe tînjală, așteaptă prea mult de la trecutul lui glorios. Măcar dacă s-ar petrece ceva interesant în decorul ăsta drăguț. Toate planetele sînt aliniate, dar lipsește scînteia. Lui Edouard îi plăcea enorm de mult să se plîngă, avea o adevărată pasiune pentru așa ceva. Orice detaliu intra sub lupa lui : fetele nu vorbeau suficient de mult timp cu el, chiar dacă agăța tot ce mișca, nu chiar fără succes, pastilele de ecstasy, prea slabe, migrenele sale, prea spontane, primăvara, mult prea friguroasă, bisericile din Pau, cam austere, pisicile care dormeau pe bănci, prea prăfuite sau privighetorile galbene, prea necunoscute. Această privighetoare din Japonia a ajuns recent pe aici și un prieten mi-a povestit cînd m-am lovit cu genunchiul de unul dintre stîlpii de trecere că de cîțiva ani le-a tot văzut de-a lungul rîului Pau. Îmi spunea că probabil sînt mii de asemenea mici invadatoare. Apoi Edouard a tăcut cîteva clipe pentru că Mitka, o poloneză cu părul blond și ochii cenușii se uita direct la el.

Daniel nu reținuse mare lucru din ieremiada ce tindea spre infinit a lui Edouard, dar se gîndise la privighetoarea din Japonia. Îl intrigaseră culoarea și felul în care cînta. Oare acel galben însemna că avea capul de un brun mai deschis sau că era galbenă doar pe spate ? La curs, reveria îi fu întreruptă de un zgomot ascuțit, un strănut de fată, iar oceanul de cifre, simulări, formule și teste îngheță. Cîteodată își privea scriitura înghesuită, întotdeauna scrisă cu un Bic negru, adunînd, tăind, reducînd la absurd, încordîndu-și sprîncenele și rotunjind sumele în acest labirint. Un cercetător de la laboratorul de matematică le vorbea despre torentul fără precedent de date care nu sînt folosite sau cercetate. Proiectul pentru care căuta voluntari voia să studieze impactul schimbărilor climatice asupra mediului înconjurător și a resurselor naturale. Va fi folosită inteligența artificială pentru a calcula toate elementele ce contribuie la acest sistem și mai ales rețelele neuronale.

Pe străzile din Pau, Daniel încerca mereu să fie exact și clasa cu grijă fiecare imagine pe care o considera esențială în almanahul său mental. În fața bisericii Saint-Martin, Daniel își imagina că trăia într-un alt timp, în urmă cu secole, cînd femeile nu aveau dreptul să poarte în biserică rochii de mătase sau din materiale colorate și trebuiau să participe la slujbă într-un negru opac, cu haine simple, fără bijuterii sau alte podoabe. Își imagina inventivitatea cu care reușeau să strecoare cîte o pată de culoare printre atîtea restricții. Apoi Daniel sărea printre epoci și hainele se schimbau într-un ritm accelerat. Oamenii se schimbau ca niște figuri de ceară topită la foc mocnit. În timpul acelei nopți stacojii, Daniel avea impresia că e un fluture verde-gălbui care zbura fără să scoată nici un sunet, un pic cîș, la fel ca baronetul Hugues. Apoi un alt fluture roș-albastru îl urmărea. Aripile lor multicolore foșneau ca faldurile unor rochii. Se regăsi întins pe o pajiște, plin de rouă, uitîndu-se atent la o coțofană și la două lăcuste.

Nu vrei să încerci un vin de Jurançon ? E un vin licoros, faimos peste tot, a fost servit chiar și la botezul viitorului Henric al IV-lea. Sau poate niște brînzeturi ? Ossau-Iraty e magnifică, hai curaj. Edouard încerca să o agațe pe o tipă cu o piele foarte albă și cu un zîmbet concis. Daniel îl definea pe Edouard ca fiind un Casanova guraliv, gurmand, grăbit. Studenta care se ridicase de la masa ei ca să stea cu ei la prînz răspundea la numele de Michelle. Le povestise cum descoperise yoga Iyengar la 22 de ani. Fusese sedusă imediat de această versiune care o ajutase să fie mult mai încrezătoare în viața de toate zilele. Timp de zece ani, yoga îi instaurase în corp o armonie totală. Pentru că era profesoară la Colegiul Calandreta din Gasconha de Pau avea o grămadă de timp liber, așa că avusese timp să-și obțină calificarea de la Institutul Ramamani Iyengar din sudul Indiei.

Daniel îi părăsi pe cei doi amorezi și se duse la cursuri. Găsise imagini cu privighetoarea galbenă care se numea de fapt Leiothrix lutea și provenea din Asia, dar nu din Japonia, ci din China. Avea ciocul roșu, cercul ocular galben, irisul cafeniu-roșiatic, gheruțele și picioarele vișinii. I se părea atît de frumoasă lui Daniel încît ar fi vrut să lipsească de la cursuri și să o fotografieze prin păduri. Se tot uita în telefon la imaginile salvate. În camera de cămin rămăsese cu gîndul tot la privighetoare, iar Zizou, mîngîiat alene, aruncase un ochi spre imaginile colorate, dar fără vreo urmare. Edouard îl trezi din reverie pentru că trebuiau să meargă la un film. Edouard se obișnuise cu aiurelile lui Daniel, dar acum se enervă. I se părea că nu e decît un scrib ciudat, care dezvoltase o pasiune pentru transcrierea cu zel religios a tuturor detaliilor insignifiante din lumea înconjurătoare. Trebuia să se distreze mai mult, să mai lase toate porcărioarele. Păsăruica asta nu avea nimic special. Hai, Dany, fii rezonabil. Trebuie să plecăm acum ca să nu pierdem filmul. Iar dacă totuși vrei să fotografiezi fauna locală, să știi că Mitka e membră a cercului ornitologic de la universitate. Cred că știe cîte ceva despre privighetoarea asta. Ți-am zis că am decis că sînt îndrăgostit pînă peste cap ? Cred că o iubesc pe Michelle și o să mă apuc și eu de yoga. Corpul ei se poate undui ca un boa constrictor. Iar unghiile ei mi-au mîngîiat pielea, dar apoi m-au zgîriat pînă cînd am mușcat din cearșaf. Mi-a plăcut să fiu victima ei. Daniel se uita fix la Edouard, care se apucase să flirteze cu fata de la bilete imediat după pledoaria înflăcărată. Dar se obișnuise deja. Se gîndea la ideea lui Edouard, care i se părea din ce în ce mai absurdă. Cum să vorbească el cu Mitka ? Nu avea dezinvoltura lui Edouard și nici miile lui de glume, anecdote sau complimente. Poate că dacă suna la secretariat ar fi aflat orarul cercului ornitologic. Filmul era un thriller brazilian, cu o urmărire intensă pe plajă, mai multe scene de sex, o negresă care își freca apăsat umerii sub duș, iar apa curgea cu spumă cu tot peste sînii ei cu urme de bronz, pînă la gleznele unde mai multe brățări aurii punctau pielea. Apoi un potop de violență, niște puștani care fugeau ca niște șerpi verzi și ultimele scene cu cele două guri sîngerînde și sărutîndu-se ale unor fete care rîdeau și vorbeau cu niște papagali ara.

de Florin Spătaru

26 afișări1 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

1件のコメント

5つ星のうち0と評価されています。
まだ評価がありません

評価を追加
ゲスト
2023年11月03日
5つ星のうち5と評価されています。

Am fost în Pau.

いいね!
bottom of page