Sălbatica

,,Sălbatica”, editura „Booklet”, colecția „Booklet fiction”, 2025, este cel mai recent roman al scriitoarei Doina Ruști. Fiindcă este un roman cu și despre adolescenți, chiar dacă aceștia se pierd uneori, la propriu și la figurat în tăvălugul evenimentelor, se lipește ușor de suflet. De cel al unui profesor, cel puțin.

Debutează într-o atmosferă ușor voiculesciană: Tavi, un băiat de 13 ani, descoperă în apropierea casei sale din Câmpia Bărăganului o creatură neobișnuită. O știmă a apelor, crede bunica lui, care îl descântă și îi spune să stea departe de ființa cunoscută pentru puterile ei magice, mai ales asupra unui băiat în care încep să încolțească instinctele ancestrale.

Dar ce băiat ascultă întocmai de bunica lui și rezistă în fața tentației de a descifra un mister?

Tavi nu renunță și o descoperă pe Sălbatică, pe arătare.

"Și-atunci am dat cu ochii de ea. Era chircită în fundul gropii, ca o statuie de lut. Arătarea. Avea mâini și picioare nămolite. Peste bust atârna cârpa galbenă. Inițial, n-am putut să-i văd fața. Își ținea fruntea pe genunchi, fără să se miște, încât, în lumina de vară, capul, înnămolit și el, părea o minge rostogolită în mâl. Ceva mai sus era o baltă, zisă Lutu Alb, tocmai pentru că era argiloasă, iar arătarea cu siguranță se tăvălise pe acolo."

Misterul acestei ființe sălbatice ocupă o mare parte din romanul care se citește pe nerăsuflate. Fata se dovedește o făptură plină de contradicții. Nu are grai omenesc, dar rezolvă ecuații complicate la matematică. Este agilă. Se strecoară ca o sălbăticiune, dar stăpânește domenii omenești pentru care este nevoie de studiu îndelungat și de o educație superioară.

În a doua jumătate a romanului, Tavi îi găsește jurnalul, iar povestea fetei iese la iveală chiar prin cuvintele ei. Odată cu ea, detalii și informații din istoria națională din anii 50. Aspecte politice și economice oribile, pe care cititorul poate nici nu le-a bănuit vreodată zăcând în trecutul propriului popor. Aspecte care sperie, mai ales în contextul actual, în care istoria pare – așa cum face întotdeauna – să caute căi prin care să se repete. Și pare să lovească mai ales în gânditori, în intelectuali, fiindcă lasă impresia că preferă ca umanitatea să rămână brutală, barbară și de aceea o face să regreseze ori de câte ori începe să evolueze. Să o determine să rămână Sălbatică.

Finalul – o să vă dezălui – are în el lumină. Fiindcă, oricât de nedreaptă este istoria, se pleacă – într-un târziu – în fața dorinței și puterii individuale de a supraviețui și de a o învinge.

de Gina Varga

Gina Mioara Varga este absolventă a Facultății de Litere a Universității din București, cu un masterat în Antropologie culturală și folclor. Profesor de limba și literatura română la un liceu teoretic din Capitală, este autoare de auxiliare școlare, cunoscută mai ales pentru seria Textul argumentativ. A publicat recenzii și articole în mai multe reviste literare și administrează pagina Cartea de sub bancă, un spațiu virtual dedicat limbii române, literaturii și reflecției culturale