Aceeași bancă
Să stai pe-aceeași bancă
Pe care de demult
Se așezau bunicii,
Când ziua se stingea...
Să ai în ochi colina,
Copacii neatinși
De timp; pe cer să treacă
În stol aceiași nori...
Dar cum să se întâmple
Cu mine-așa ceva,
Când umbra se întinde
Să-nghită tot ce-a fost?
Când mă aplec pe foaia
Caietului tăcut,
Colina de cuvinte
Se-arată împrejur.
Atunci mă pun pe banca
De litere și văd
Aceeași înserare
La care se uitau
Bunicii altădată...
Ferestrele în noapte
Ferestrele în noapte
Și ușa neatinsă
Încep să se deschidă,
Iar casa în plutire
Se strânge ca o barcă.
Poate că de afară
Se-apropie numai vântul
S-o suflet și s-o poarte
Pe mările de aer.
Dar dacă, singur, somnul
Celor de dinăuntru
Face din așezare
Un port al nostalgiei?
Întotdeauna, limpezimea
lui Ion Pillat
Întotdeauna limpezimea
Iese din faldul unei taine,
Cel care își cultivă clarul
Se adâncește în penumbre.
Pentru a face loc minunii,
El parcă intră în absență,
Ca să contemple de pe margini,
Cum trece viul în cristale.
Dar nu-i așa. El dă foc beznei
Care îl soarbe înăuntru,
Și ne surâde din incendiu..
de Monica Pillat
コメント