Între lumi

"… ne propunem să explorăm deschiderea, să privim în adâncurile ei, să ne scufundăm în beţia acelora care au oscilat prea mult în alteritate;  îi vom da mâna micului om pentru a coborî acolo unde pot fi privite rănile care macină, alterităţile, şi a explora acest între, lumea dintre lumi în care cad artiştii şi călătorii."

(fragment din Mathias Enard: Busola, editura  Nemira, 2018, traducere de Cristian Fulaș)

            Am ajuns în Germania cu o bursă de studii. Inițial pentru șase luni. Apoi pentru un an. Între timp s-au făcut peste 15 ani. Mi-am terminat doctoratul la Universitatea Humboldt din Berlin în colaborare cu Universitatea Complutense din Madrid, am obținut cetățenia germană, și lucrez acum  la Berlin ca profesor de limbi străine și interculturalitate la nivel universitar, în centre lingvistice sau  instituții de cultură. În cursurile de germană interculturală pe care le-am predat eu însămi la Universitatea Humboldt în semestrele trecute, am cunoscut de fiecare dată noi oameni tineri veniți din întreaga lume pentru a studia în Germania, care se confruntă de multe ori, cel puțin la începutul șederii lor aici, cu experiențe de tip "șoc cultural"; iar limba este doar un element al problemei, nu problema în sine.  La Institutul Cultural Român din Berlin lucrez cu persoane de toate vârstele și categoriile sociale, în marea lor majoritate cetățeni germani, dornici să cunoască și să aprofundeze relațiile lor cu România, cu românii pe care îi cunosc, și cu limba română. Foarte interesant: acești oameni devin de multe ori cei mai buni ambasadori și chiar avocați pentru limba și cultura română în străinătate! Am vorbit despre asta în diferite rânduri și în cadrul unor reportaje făcute de Radio România Internațional între anii 2023-2025 (realizator Mihaela Dincă-Băjenaru) despre programul bilingv română-germană cu specializarea Asistență Socială de la Universitatea BTU Cottbus-Senftenberg, unde am coordonat timp de cinci ani cursurile de limbă și cultură română, inclusiv parteneriate culturale cu instituții din România și Germania, menite să-i  apropie pe studenții germani de țara noastră, unii dintre ei alegând chiar să rămână în România.

Mă bucur să pot să le fiu alături tuturor celor cu care lucrez și să îi îndrum cu experiența mea profesională dar și personală pe drumul unor noi momente de viață extrem de importante. Pentru că odată ajuns să trăiești/ să te integrezi într-un spațiu cultural nou, nu vei mai fi niciodată exact persoana care a plecat inițial din nucleul cultural în care a crescut și/ sau a trăit până la momentul respectiv.  Și știu asta din sursă sigură, pentru că am trăit-o și eu pe pielea mea. Am experimentat-o voit sau nu, conștient sau nu, sub mai multe forme în ultimii ani, în Germania, în Spania și chiar și în România, țara unde m-am născut și unde am trăit neîntrerupt circa 20 de ani din viață.  E un sentiment straniu, atât în sens negativ, cât și în sens pozitiv,  ceva mai degrabă „ciudat-interesant", care uimește și intrigă în același timp, aș putea spune.

            La întrebarea „unde te simți acasă?", răspunsul meu actual este mereu foarte clar și fără echivoc: atât în Germania, cât și în România. Am meditat mult asupra conceptului de „acasă", am cercetat, am citit, am simțit,  am trăit, am învățat, mi-am scris gândurile și emoțiile în diferite rânduri, și am ajuns la concluzia că noțiunea de „acasă", conceptul în sine, capătă noi definiții și contururi în lumea globalizată și cu multe granițe deschise în care trăim, și poate fi de multe ori definit doar la nivel personal, pur subiectiv. Am împărtășit experiențe cu mulți oameni care, ca și mine, identifică acum mai multe locuri pe care le-ar putea numi casă / acasă, și care uneori simt atracție și repulsie deopotrivă față de societatea în care trăiesc actualmente și inclusiv față de lumea de unde au pornit în călătoria lor interculturală.

M-au impresionat de-a dreptul reacțiile venite din public la Ambasada României din Germania, când sub  titlul „Confluențe culturale Berlin - Ploiești", în deschiderea concertului susținut de artiști de la Filarmonica „Paul Constantinescu" în cadrul Festivalului Iei la Berlin, în iunie 2024, am prezentat succint rubrica de corespondență culturală, „Cooltura", pe care o îngrijesc în revista „Conștiința" de la Ploiești încă din anul 2011.  Am citit atunci un fragment din eseul cu tema „Acasă", cuprins și în cartea mea „33"[1], iar la finalul evenimentului, cu emoție vădită și chiar cu lacrimi în ochi, au venit la mine mai multe persoane din diferite țări să îmi mulțumească pentru gândurile împărtășite, pentru ideile transmise. Pentru că și ele de multe ori au impresia că fac parte din două lumi, dar de fapt, din niciuna; că sunt parte stabilă a țării în care își desfășoară viața cu drepturi (și obligații) depline de cetățeni sau rezidenți ai statului respectiv, dar sunt veșnic chinuiți de un dor aproape incredibil de România, în realitate un dor de lucruri în aparență neînsemnate: verdele din vacanța de vară de la bunici, mirosul din bucătăria mamei, cafeaua "vorbită" de după grătarul de weekend, castraveții în saramură cu mărar, și multe altele de ordinul amintirilor și nostalgiilor personale. Mi-au mărturisit că, la fel ca mine, de-abia așteaptă să ajungă în țară să își vadă familia și prietenii (uneori poate interveni chiar o doză de vinovăție adresată către sau poate direct resimțită de cei care „au plecat" din țara natală), dar după câteva zile petrecute din nou în România de-abia așteaptă să se întoarcă la cealaltă casă... E un mare paradox, o inexplicabilă neputință a firii de a decide ce emoție e predominantă în raportul cu țara de origine și locul care te-a adoptat. Un purgatoriu al emoțiilor, o ecuație cu multe variabile ale gândurilor care definesc actualele principii, valori sau idealuri de viață. Un fel de logică a terțului inclus, la nivel de interculturalitate trăită de fiecare în parte.

Când trăiam la Madrid și cercetam pentru temele de doctorat în domeniul literaturii interculturale[2], am simțit pentru prima dată că anumite trăsături de „gintă latină", pe care le recunoșteam la spanioli ca fiind asemănătoare cu stilul românesc, mi-au apărut atunci dintr-o nouă perspectivă, privite fiind prin oglinda germană a anilor petrecuți anterior la Berlin. Apoi, întoarsă la Berlin după aproape un an în Spania, m-am surprins ducând lipsa unor aspecte de viață de zi cu zi evidente la Madrid, dar atipice pentru cotidianul german. Iar în România am început din ce în ce mai des să realizez că mă întorc cu o privire din exterior, uneori mai obiectivă, alteori poate mai critică, uneori mai nostalgică, alteori mai detașată, ceea ce a făcut ca lucruri pe care odinioară le consideram firești și pe care mi le imaginam chiar ca parte obligatorie din traiul din țara mea de origine, să îmi pară, treptat, altfel decât în perioada în care trăiam în România. 

M-a ajutat să îmi pun ordine în gânduri, în sentimente, și mai ales să înțeleg mai bine ce se întâmplă cu mine, chiar studiul meu de teorie a interculturalităţii. Am descoperit acolo câteva modele de atitudine și reacție la întâlnirea cu noutatea sau cu ceea ce îți este străin, necunoscut – categoria fundamentală a studiilor de interculturalitate –,  bazate pe diferite situații și studii de caz, și care pot explica întrucâtva și o posibilă schimbare în perspectivă sau comportament față de lucruri (cândva) cunoscute a celui care ajunge să treacă prin experiența necunoscutului.  Mă bucur să pot împărtăși câteva din aceste modele și aici, în speranța că se vor regăsi și alții în ele, și că vor avea un sprijin în a întelege mai bine statutul lor „între lumi", cu posibile mai multe „acasă" sau  poate cu niciun „acasă" conform definiției clasice. Ceea ce nu înseamnă neapărat că este ceva în neregulă. Poate fi doar începutul unei noi paradigme.

            Definind categoria a ceea ce ne este necunoscut, respectiv (încă) străin, nefamiliar, Ortrud Gutjahr, profesor de literatură interculturală la Universitatea din Hamburg, clasifică formele pe care le poate lua „necunoscutul" în întâlnirile noastre cu noutatea, cu alteritatea, în trei categorii[3]:

a. ceva neidentificabil, de neatins, ceva de „dincolo";

b. necunoscutul din exterior;

c. necunoscutul din interior.

Pentru pentru prima categorie, Gutjahr dă exemplul morții sau al experiențelor transcendentale, acel „dincolo" putând fi de multe ori definit dintr-o perspectivă metafizică. Pentru celelalte două categorii, în schimb,  exemplele și situațiile sunt cât se poate de reale și identificabile în viața de zi cu zi a celor care își schimbă locul în care trăiesc și au parte de experiențe culturale noi.

În momentul în care plecăm din locurile cunoscute și îndrăgite sau părăsim zona noastră de confort pentru a ne confrunta cu ceva nou, nemaiîntâlnit de noi până la momentul respectiv, ne izbim de acel „necunoscut din exterior", care poate genera inclusiv un „șoc cultural", în funcție de cât de puternic este impactul, respectiv de cât de mare este diferența dintre modelul cultural familiar, cunoscut, și noua stare de fapt, bazatǎ pe alte „reguli". Pot apărea astfel așa-numitele „hot spots" („puncte fierbinți"), termen care definește în comunicarea interculturală posibile zone de conflict sau neînțelegeri bazate pe așteptări ori coduri de limbaj diferite. Dar dacă se depășesc aceste neconcordanțe, apărute de cele mai multe ori la începutul experienței în necunoscut, ușor-ușor acele hot spots se pot transforma în „rich points" –  cunoașterea și recunoașterea la nivel conștient a ceea ce poate fi altfel, problematic sau generator de un eventual conflict într-un spațiu cultural nou – , devenind astfel o bază de îmbogățire (eng. rich, bogat) a cunoștințelor, a experienței și a vieții personale.

Iar un lucru este clar: după ce ai ajuns să cunoști necunoscutul, nu vei mai putea fi niciodată în totalitate același om care a plecat la un moment dat din locurile unde a crescut/ trăit, și nici locurile care te primesc acum din nou (poate chiar cu brațele deschise) nu mai au cum să mai fie aceleași, pentru că odată experimentată senzația acelui altfel, altcumva, altundeva, necunoscutul privit cândva din exterior a devenit deja cunoscut, a devenit chiar parte din tine. „Necunoscutul din exterior" de odinioară se transformă acum în „necunoscutul din interior". Acesta face parte din individ, se manifestă și iese la suprafață chiar dinăuntru, ca în cazul multor oameni care se întorc în locurile de origine după ce au cunoscut între timp (și poate chiar și-au apropriat) acel necunoscut din exterior. Pentru că în ciuda faptului că din punct de vedere obiectiv totul poate rămâne la fel cum era când ei au plecat, oamenii în cauză nu se mai (re)găsesc pe sine ca fiind aceeași, drept urmare și percepția subiectivă asupra locurilor și/sau a persoanelor reîntâlnite de ei este acum alta.

, În această a treia categorie definită de O. Gutjahr, necunoscutul pare un fel de „intrus", ceea ce ne este străin luând acum chipul unui „străin adăpostit înăuntru", dar această senzație este chiar semnalul că individul se află în plin proces de experiență interculturală, care funcționează tocmai pentru că îl face să fie conștient de aspecte pe care poate altă dată nu le lua în seamă, pentru că nu le cunoștea sau pe care pur și simplu nu le (putea) vedea cu ochii de dinainte. Aceasta este, de fapt, adevărata bogăție a experiențelor interculturale, în special la nivel personal, de cunoaștere și autocunoaștere, pentru că în centrul preocupărilor interculturalității stă în primul rând individul și dezvoltarea sa personală.

            Profesorul de sociologie și educație a adulților, Ortfried Schäffter, de la Universitatea Humboldt din Berlin, propune un inventar al modurilor de experiență interculturală, care poate fi înțeles în completarea clasificării diferitelor forme de necunoscut tematizate de teoreticiana Ortrud Gutjahr. În lucrarea sa cu titlul „Modi des Fremderlebens"[4] (trad. „Moduri ale experiențelor cu necunoscutul"),  Schäffter prezintă un model care tematizează atitudini pozitive și negative față de necunoscut, pledând încă de la început și invitând la o reflecție asupra însuși conceptului de necunoscut, cel care formează nucleul studiilor interculturale. În patru moduri atent definite, profesorul analizează o vastă paletă de situații, în care necunoscutul capătă de fiecare dată noi semnificații.

            1. Primul mod propus analizează necunoscutul ca o cutie de rezonanță pentru ceea ce ne este propriu, cunoscut, pornind de la o origine comună a celor două elemente și accentuând faptul că în ruptura întâmplată la un moment dat, cunoscutul s-a desprins din necunoscut.

            2. În al doilea mod expus de Schäffter se prezintă necunoscutul ca opus al cunoscutului, o clară negație a ceea ce ne este propriu, ca un fel de "inamic", într-o relație antagonică, duală, de tipul bine-rău, curat-murdar, în care cei doi termeni se pot defini doar prin contrast.

            3. Cel de-a treilea mod deschide perspectiva pentru a privi necunoscutul ca o completare, venită să susțină dezvoltarea personală prin punerea accentului pe noile descoperiri care pot fi făcute la contactul cu necunoscutul.

            4. Sub denumirea Necunoscutul ca formă de complementaritate, cel de-al patrulea mod al lui O. Schäffter se concentrează pe o dinamică oscilantă a relației dintre cunoscut și necunoscut, care pot ajunge chiar să își schimbe locurile unul cu celălalt, ceea ce amintește cumva de principiul complementarității din fizica modernă, enunțat de Niels Bohr: "contraria non contradictoria sed complementa sunt".

Prin aceste variante de a reflecta asupra necunoscutului, atât la Ortrud Gutjahr cât și la Ortfried Schäffter, ajungem să înțelegem mai bine că toate experiențele pe care le dobândim în interculturalitate pot fi asimilate unui proces de apropiere sau de distanțare față de normele, de valorile, de regulile de conduită etc. acceptate sau adoptate de noi ca parte a unei celule culturale în care ne aflăm la un moment dat, și la baza cărora stă chiar setul de principii și așteptări ale propriei noastre persoane. Doar fiind conștienți de aceste aspecte putem să înțelegem mai bine lumea din jurul nostru și să ne înțelegem mai bine pe noi înșine, acceptând noutatea și chiar îmbrățișând necunoscutul. Astfel, vom putea să ne lăsăm surprinși de tot ce vine nou spre noi, și vom putea totodată să ne bucurăm cu adevărat de fiecare experiență interculturală care ne duce mai departe pe drumul nostru de dezvoltare personală și ne aduce mai aproape de noi înșine.

Iar pentru mine, căutarea și găsirea de noi și noi „acasă" a devenit între timp un fel de modus vivendi, și este de fiecare dată cuplată și cu emoțiile pozitive, atât de benefice, generate de călătoriile pe care le fac în mod constant, ca o primenire sufletească prin diferitele forme de nescunoscut pe care le primesc cu bucurie în viața mea.  De când mă știu călătoresc des și cu mare plăcere, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, iar descoperirea de noi locuri și oameni, și apoi, la întoarcere, regăsirea și chiar redescoperirea locurilor și a oamenilor dragi, mă îmbogățește de fiecare dată cu experiențe și impulsuri noi, pe care le văd deja ca parte constituentă din viața mea de zi cu zi ca locuitor în interculturalitate, pasager prin diferite case sufletești. Și mă simt atât de onorată să pot fi parte din acest proces minunat și să învăț în fiecare zi ceva nou despre cât de complexă și frumoasă este interculturalitatea. Mai ales că ea începe cu fiecare dintre noi!

de Cătălina Ene Onea,

Berlin/Barcelona, septembrie 2025

[1] Cătălina Ene Onea: 33. Eseuri și articole de corespondență culturală din străinătate. Editura Eikon, București, 2022. https://www.librariaeikon.ro/jurnale-corespondenta/1287-33.html

[2] Vezi Catalina Ene Onea: Medea der Gegenwart. Formen und Funktionen des Medea-Mythos in literarischen Texten nach 1945 in interkultureller Perspektive, Wissenschaftlicher Verlag Berlin 2017 (teza de doctorat, o analiză din perspectivă literară şi interculturală a mitului Medeei în contemporaneitate).

[3] Cf. Gutjahr, Ortrud: Interkulturalität als Forschungsparadigma und Herausforderung der Germanistik. In: Akten des XII. Internationalen Germanistikkongresses Warschau 2010.

[4]    http://ebwb.hu-berlin.de/team/ schaeffter/downloads/III_19_Modi_des_Fremderlebens.pdf (22.10.2013).

Acest text face parte din volumul IV, în curs de aparitie, al antologiei „Povești călătoare, scrise de români din lumea largă”, coordonată de Ciprian Apetrei. Primele trei volume au apărut la Editura „Minela”, din București, în 2021, 2022, 2023 și au adunat 122 de povești din 30 de țări, de pe patru continente.

Cătălina Ene Onea: născută la Câmpina, șefă de promoție a C.N. „Ion Luca Caragialeˮ Ploiești - profil bilingv engleză, trăiește din 2008 la Berlin. A obținut doctoratul magna cum laude la Universitatea Humboldt din Berlin în colaborare cu Universitatea Complutense din Madrid, în domeniul limbi străine/ literatură interculturală. A absolvit cu succes masterul internațional „Strategii de comunicare interculturalăˮ și programul de studii de diplomă „Limbi și Literaturi Străineˮ, specializarea Germanistică-Românistică/ Germană și Română ca limbi străine, la București și Berlin.  Are o experiență de aproape 20 de ani ca profesor de limbi străine (germană, română, engleză) și interculturalitate, în diferite formate și la diferite instituții, precum Universitatea Humboldt din Berlin, Institutul Lingvistic Internațional Education First, Universitatea SRH, Volkshochschule Berlin sau  Institutul Cultural Român „Titu Maiorescuˮ, unde predă cursuri de română ca limbă străină din anul 2017. La Universitatea BTU Cottbus-Senftenberg, în cadrul programului bilingv germană-română Asistență Socială, a coordonat în perioada 2018-2023 cursurile de limbă și cultură română, precum și seminarul de interculturalitate. De asemenea, a inițiat diverse programe culturale conexe, incluzând un tandem lingvistic în cooperare cu Institutul Goethe din București și o serie de evenimente interdisciplinare în parteneriat cu Filarmonica „Paul Constantinescuˮ din Ploiești, cu Festivalul de Film de la Cottbus, precum și cu Institutul Cultural Român și Ambasada României în Germania. Lucrează în paralel ca jurnalist cultural și publică în mod frecvent articole cu tematică interculturală și corespondență din străinătate în rubrica permanentă „Coolturaˮ din Revista „Conștiințaˮ de la Ploiești. A debutat editorial în anul 2000 cu volumul „Jocul Silabelor/ Game of Syllables/ Das Spiel der Silbenˮ, volum de poezie în traducere proprie, cu o prefață de Ana Blandiana. A publicat de-a lungul timpului cărți de poezie, proză, eseu, jurnal de festival, corespondență interculturală, în diferite limbi, și a obținut diverse premii și recunoașteri, printre care premiul „Adrian Marinoˮ pentru deubut în eseistică, premiul „Juniorˮ al Uniunii Scriitorilor sau Medalia Festivalului Internațional de Poezie „Nichita Stănescuˮ. Scrie în limbile română, germană, spaniolă, engleză. La editura Eikon a apărut în anul 2022 volumul său de eseuri și articole de corespondență culturală din străinătate, „33ˮ, iar acum este în curs de apariție volumul aniversar „L.U.N.A.ˮ (La Umbra Noilor Amintiri), bazat pe spectacolul interdisciplinar cu același nume (text și interpretare: Cătălina Ene Onea, muzică: Cristian Duca, grafică: Bianca Preda), cuprinzând fragmente de text din întreaga creație a autoarei în ultimii 25 de ani.