5 Poeme

La maestru

Poetului Adrian Alui Gheorghe

M-am dus ca la doctor

- Ştiți, mă doare poezia,

mă doare seara când vin obosit

şi nu o văd, nu o mai văd deloc,

o simt doar umflată,

o pipăi cu buricul hârtiei

şi lasă sebuum 

ca o amintire cu adolescenți.

- Mai trebuie coaptă,

trebuie să o laşi

să se mai coacă,

uite, îți prescriu o cârjă

din lemn de derivă,

smuceşte la primii paşi,

ai spune că e tânără,

cu note secundare de soare

şi de un miros pe care sigur

ți-l aminteşti de la bunici,

de proaspăt vechi.

Sirene şi alte melusine

se vor scurge

prin ciurul driftului

pe unde scăpa şi poezia.

- Cum, nu va mai bea valuri,

nu va mai păşuna nisipuri?

- Nu, te va aduce

şi tu o vei duce acasă

uscată, ca cerneala

pe care o citeşti acum,

va rămâne doar asfințitul

aşezat pe apă bătrâneşte,

ca un far.

Un buchet de lumânări

Am intrat tras la față

în dimineața cucuvelei,

e un schimb de somnuri aici

la care trebuia să cad pe culoare,

ca la ruletă, fără să trezesc

suspiciuni de joc făcut,

să-i plece de la masă prietenii

aş fi pierdut din start,

cu ei vreau să joc.

Demascat, mi-ar fi căzut

şi puiul de arici luat de suflet

de nici trei săptămâni

despre care lumea spune

că se simte bine pe fața mea,

deşi toți mi-au spus să-i dau lapte

eu i-am dat coniac,

din motive de travesti,

i-am adus şi flori cucuvelei

de la albinele de pe lumea cealaltă,

(doar să mă lase să-i contemplu dimineața

sau să-i ating o eventuală poezie),

carnivore cred, după felul

în care mestecă ceară

şi după cum dau cu limbile

a reprezentare heraldică

după un tablou din foişor,

ai spune că vor să mă frăgezească

şi pe mine lângă Vincent,

bucata aia de carne mai roşie,

pentru următoarea cină.

Vulpi

Un frig glaciar, firesc aş spune,

înstăpânise casa noastră de piatră,

în timp ce eu suflam

căsniciei în mâini

tu ieşeai din ea,

vulpe aciuată

în țevile de irigații

părăsite pe țarnă

la moartea altei căsnicii,

istorică dar la fel de plănuită,

îți aminteşti, puneam foc de paie

la gura țevii

şi le prindeam în saci la ieşiri,

poate aşa te ardeau

şi pe tine tălpile

pe când el te aştepta dincolo

cu sacul plin de promisiuni,

cum îmi muşc limba

să nu-i spun turbincă.

Eu am rămas,

găină nici moartă nici vie

într-o urare absurdă,

şi strig neînțeles,

şi blestem piatra s-o ajungă amnarul,

poate mi-or desluşi graiul pocânzeii

şi vor pune mai multă

căldură în urare.

Unități de măsură

Dorința e o fătucă smintită

care-şi ridică poalele țigăneşte

şi îmi cântăreşte ruşinea din obraji

cu mere coapte,

şi mai pune câteva mere în coş

când mă uit la sânii ei

necuprinşi decât de bluză

ca la doi pisoi

care se zbenguie sub pătură.

Dorința care obişnuia

să mă locuiască

în țara celor mulți

cu ani puțini

se aşază iar lângă mine

în autobuzul turistic,

îşi dezveleşte picioarele

să i le măsor

cu lungimi de minaret

şi nu ştiu cum se face

că la fiecare terasă

văd tarte care stau la mese

cu zmeura înfiptă în mătăsuri.

Dorința, între bucata

de carne variabilă

şi prăjitura zilei.

Mică greşeală de cartografie

O, căsnicie,

am crezut că te pot trece,

aveai o privire

de un albastru deschis

încât nu puteai fi adâncă

să mă îneci,

dacă a fost aşa

înseamnă că toate hărțile

sunt greşite,

vedeți munții aceia

maro închis,

fiți cu băgare de seamă

când îi urcați cu vulturii

în culmea partidelor de amor,

să nu vă frângeți

oasele de stânci

când deschideți ochii.

de Dorel Tătaru