vezi pasărea asta n-are picioare
dacă vrei să-ți plece din mână
nu arunca pasărea-n sus
las-o de bunăvoie
să zboare
după cum vezi pasărea asta
n-are picioare
dacă nu pleacă vâr-o în sân
transplantul de pene se face
încet de la sine
tu doar cântă-i
despre o dragoste mare
pentru ziua când
„poate ne mai rămâne puțină vreme
și încă puțină ființă să facem dreptate” - tu crezi, Pablo,
că n-am risipit, deja, toate astea?
pentru ziua când se va-ntâmpla să nu
ne mai rănim în vreo teoremă
pentru ziua cu inel pus delicat pe
un picior de pasăre
pentru ziua aceea roșie și invincibilă ca o pălărie
păstrez toate zilele într-un cufăr de zestre, nu
n-o să ți-l las ție
e prea-ngust la tine și ai copii mici, ferestre
înalte, se vede totul de-afară
secretul îl voi păstra în pletele vântului.
tu știi,
întreaga agoniseală a fost cât să
se facă dreptate unei rotații
în jurul zilei când se va-ntâmpla să nu
ne mai rănim în vreo teoremă
în jurul zilei cu inel pus delicat pe
un picior de pasăre
femei cu cotoare de aur
pe unde-au trecut mâinile tale amuțesc clopote.
spuza nopții se clatină spre capătul roșu-al
răbdării de-a fi.
fruntea și botul umed al soarelui răscolind
frunzișul ființei.
penelopele toate s-au repezit să ne întrebe,
știi?
de-aș mai avea curajul călătoriilor pe ape
n-aș sta la trecerea unde ochiul nu-i verde
nicicând.
pe unde-au trecut mâinile tale s-au ridicat
biblioteci pline de femei cu cotoare de aur
citești în neștire și când obosești
rupi foaia de la sfârșit
te învelești cu grijă până-ți ajunge
titlul sub bărbie.
respirații
mi-au spus că sunt născută la Roma dintr-un tată
incert și o caligramă, iar eu am crezut în praful
stârnit de năluci și alte implozii de-atunci
îmi duc veacul pe Câmpul lui Marte
dezamorsând balerine închise-n cutii
mai muzicale decât vă puteți
închipui
așa începe cea mai frumoasă
și fără de noimă eroare, te urci în mașina de scris
a zăpezii, pe partea dreaptă. peisajul înșelător
te convinge și adevărul ți se cuibărește în inimă
cald ca niciodată. îi dai ochii din cap, viața
și locul din dreapta. îi spui
că vei conduce cu grijă, drumul ăsta
e plin de gropi cât el
de mari.
lecție de limba și literatura iubirii
când își deschide larg brațele din ele cad
cartea și vinul, apoi poetul
ținând femeia strâns
să n-o vatăme prăvălirea
predarea ei va fi cea mai frumoasă lecție
de limba și literatura iubirii.
aula se umple de biblioteci și sticle cu răsuflarea
tăiată și inimi ce țin cămașa depărtată de piept.
chiar Dumnezeu stă-n primul rând cu mantia-i de îngeri
căzuți în patima
beției, sunt singurii
care știu să noteze fiece bob de sudoare
și să șteargă orice gest de lehamite
adevărul, se știe, le curge
prin vene.
poetul se-nalță pe vârfuri privind ca peste capete de statui
proaspăt ieșite din mare. își duce arătătorul la buze
și scoate un șuierat de tren în mișcare.
dacă te-ai gândit
dacă te-ai gândit vreodată la trecutul tău
ca la o femeie frumoasă, dar atinsă de brumă
îmbrăcată-n splendoarea negrului
coama de argint să și-o sporească
dacă în vis ai pășit pe apele-i despletite
mai adânc să privești și la țintă în tigva
misterului oglindit de unde
dacă mai palid decât o fiică Guarneri
încă nelustruită
ai îndrăznit să-i zgârii
o coardă pe față
atunci poate ai auzit-o cum îți repetă hipnotic
„ia-mă cu tine, ia-mă cu tine!”
rugăminți a căror înșiruire o știi pentru că
uneori
tinerețea ta nu e
veșnică
delectare
de când te iubesc din
rădăcinile părului îmi ies câini albi
cu lătrătura pe dinăuntru - o lână aspră
ca untul deșertului.
iubirea subțiază și, agățată
de apa nisipului
privirea devine ureche, borangic
ce se întoarce în frunza de dud.
aud câinii albi
cu lătratul pe dinăuntru,
ce delectare!-mi înfund
adânc mâinile în buzunare viața
haină veche de care nu te poți despărți.
de Luminița Giurgiu
Luminița Giurgiu este inginer cercetător și cadru didactic universitar cu zeci de cărți, proiecte, articole, cotate național și internațional. Din 2019 a publicat trei volume de poezie: „Flagrant delict de emoție”, „Fără suflare” (ambele la Editura „Eikon”) și „Floare carnivoră, speranța” (la Editura pentru Artă și Literatură). Un al patrulea volum, intitulat „Această tandrețe”, urmează să apară la aceeași Editură pentru Artă și Literatură. Tot din 2019, Luminița Giurgiu este redactor șef la revista de cultură Bel-Esprit.ro.