top of page

7 poeme

vezi pasărea asta n-are picioare

 

dacă vrei să-ți plece din mână

nu arunca pasărea-n sus

las-o de bunăvoie

să zboare

 

după cum vezi pasărea asta

n-are picioare

 

dacă nu pleacă vâr-o în sân

transplantul de pene se face

încet de la sine

 

tu doar cântă-i

despre o dragoste mare

 


pentru ziua când

 

„poate ne mai rămâne puțină vreme

și încă puțină ființă să facem dreptate” - tu crezi, Pablo,

că n-am risipit, deja, toate astea?

 

pentru ziua când se va-ntâmpla să nu

ne mai rănim în vreo teoremă

pentru ziua cu inel pus delicat pe

un picior de pasăre

pentru ziua aceea roșie și invincibilă ca o pălărie

păstrez toate zilele într-un cufăr de zestre, nu

n-o să ți-l las ție

e prea-ngust la tine și ai copii mici, ferestre

înalte, se vede totul de-afară

secretul îl voi păstra în pletele vântului.

 

tu știi,

întreaga agoniseală a fost cât să

se facă dreptate unei rotații

în jurul zilei când se va-ntâmpla să nu

ne mai rănim în vreo teoremă

în jurul zilei cu inel pus delicat pe

un picior de pasăre

 


femei cu cotoare de aur

 

pe unde-au trecut mâinile tale amuțesc clopote.

 

spuza nopții se clatină spre capătul roșu-al

răbdării de-a fi.

 

fruntea și botul umed al soarelui răscolind

frunzișul ființei.

 

penelopele toate s-au repezit să ne întrebe,

știi?

 

de-aș mai avea curajul călătoriilor pe ape

n-aș sta la trecerea unde ochiul nu-i verde

nicicând.

 

pe unde-au trecut mâinile tale s-au ridicat

biblioteci pline de femei cu cotoare de aur

citești în neștire și când obosești

rupi foaia de la sfârșit

te învelești cu grijă până-ți ajunge

titlul sub bărbie.

 


respirații

 

mi-au spus că sunt născută la Roma dintr-un tată

incert și o caligramă, iar eu am crezut în praful

stârnit de năluci și alte implozii de-atunci

îmi duc veacul pe Câmpul lui Marte

dezamorsând balerine închise-n cutii

mai muzicale decât vă puteți

închipui

 

așa începe cea mai frumoasă

și fără de noimă eroare, te urci în mașina de scris

a zăpezii, pe partea dreaptă. peisajul înșelător

te convinge și adevărul ți se cuibărește în inimă

cald ca niciodată. îi dai ochii din cap, viața

și locul din dreapta. îi spui

că vei conduce cu grijă, drumul ăsta

e plin de gropi cât el

de mari.

 


lecție de limba și literatura iubirii

 

când își deschide larg brațele din ele cad

cartea și vinul, apoi poetul

ținând femeia strâns

să n-o vatăme prăvălirea

predarea ei va fi cea mai frumoasă lecție

de limba și literatura iubirii.

 

aula se umple de biblioteci și sticle cu răsuflarea

tăiată și inimi ce țin cămașa depărtată de piept.

 

chiar Dumnezeu stă-n primul rând cu mantia-i de îngeri

căzuți în patima

beției, sunt singurii

care știu să noteze fiece bob de sudoare

și să șteargă orice gest de lehamite

adevărul, se știe, le curge

prin vene.

 

poetul se-nalță pe vârfuri privind ca peste capete de statui 

proaspăt ieșite din mare. își duce arătătorul la buze 

și scoate un șuierat de tren în mișcare.

 


dacă te-ai gândit

 

dacă te-ai gândit vreodată la trecutul tău

ca la o femeie frumoasă, dar atinsă de brumă

îmbrăcată-n splendoarea negrului

coama de argint să și-o sporească

 

dacă în vis ai pășit pe apele-i despletite

mai adânc să privești și la țintă în tigva

misterului oglindit de unde

dacă mai palid decât o fiică Guarneri

încă nelustruită

ai îndrăznit să-i zgârii

o coardă pe față

 

atunci poate ai auzit-o cum îți repetă hipnotic

„ia-mă cu tine, ia-mă cu tine!”

rugăminți a căror înșiruire o știi pentru că

uneori

tinerețea ta nu e

veșnică

 


delectare

 

de când te iubesc din

rădăcinile părului îmi ies câini albi

cu lătrătura pe dinăuntru - o lână aspră

ca untul deșertului.

 

iubirea subțiază și, agățată

de apa nisipului

privirea devine ureche, borangic

ce se întoarce în frunza de dud.

 

aud câinii albi

cu lătratul pe dinăuntru,

ce delectare!-mi înfund

adânc mâinile în buzunare viața

haină veche de care nu te poți despărți.

de Luminița Giurgiu





Luminița Giurgiu este inginer cercetător și cadru didactic universitar cu zeci de cărți, proiecte, articole, cotate național și internațional. Din 2019 a publicat trei volume de poezie: „Flagrant delict de emoție”, „Fără suflare” (ambele la Editura „Eikon”) și „Floare carnivoră, speranța” (la Editura pentru Artă și Literatură). Un al patrulea volum, intitulat „Această tandrețe”, urmează să apară la aceeași Editură pentru Artă și Literatură. Tot din 2019, Luminița Giurgiu este redactor șef la revista de cultură Bel-Esprit.ro.

 

175 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

SEQUENTIAE

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
bottom of page