Absolution

Eliberarea din singurătate

Cam acesta este mesajul pe care l-am perceput prin lecturarea cărții Mariei Dobrescu ,,Absolution”, apărută la Editura Neuma, Cluj, 2022. O carte provocatoare, ca și cele anterioare ale poetei, ea însăși o surprinzătoare introvertită poetică. Avizat deci, de necesitatea tatonărilor preliminarii, am parcurs mai întâi textele cu graba celui care caută o cheie probabilă de descifrare a înțelesului lor.

Fără a îndrăzni să fiu critic, refuzat de poetul din mine și, într-o reciprocitate aleatorie, fără a mai vrea să fiu poet, încerc să abordez cartea Mariei din cele mai subiective puncte de vedere. Plecând, evident, de la prologul care pare o deschidere spre armonia existențială dintre Ea universală, omniprezentă în această curgere a cărții, și El întâmplător, cu apariții și retrageri dictate și decise parcă tot de Ea. Povestea celor doi, parțial arhetipuri încrucișate, Mira și Igor, nu abundă în tablouri de cuplu, iar acestea, rareori, devin icoane de iubire. Cine este de fapt Mira? Nu-i nicio îndoială că Mira este proiecția poetică a autoarei, un personaj feminin esențializat, capabil de substituire totală a sentimentelor ei, un personaj prin care Maria Dobrescu se salvează invariabil de la căderea finală, pentru a o lua secvențial de la capăt. În timp ce Igor ,,pământeanul’’, fără a fi neapărat creația ei, întruchipează perechea posibilă a Mirei, modelul bărbatului real, supus la încercările unei iubiri ideale.

Cumințenia primară, exprimată în texte oarecum ambigue, face loc, încet-încet, temerilor Mirei, devreme cronologic, dacă este să respectăm succesiunea construcției cărții. Primele îndoieli sunt legate de Igor cel cu mai multe chipuri, care va apărea din ce în ce mai puțin în peisajul comun și doar o umbră în epilog. Povestea începută în doi se derulează cu un realism rece, transpus într-o altă dimensiune a percepției, concretul nici aparent, nici evident, într-o tendință de absolutizare, devine un alt concret, înfăptuit din bucățile de realitate dărâmate și repuse în matricea unui univers închis, o cușcă albă cu doi porumbei albi predestinați eliberării, în care ideea de conviețuire a cuplului se dizolvă, iar lumina însăși dizolvă gândurile și iubirea.

Chiar să fie Mira îndrăgostită, în afara timpului, dincoace de lumea străină de afară, de vreme ce Igor pare să-i răspundă rece, ca o piatră la capătul acelei lumini? Căreia trebuie să-i învingi umbrele, pentru a putea spera în tămăduirea ei, deși Mira se întreabă, la un moment dat, ,,dacă nu-i mai multă lumină sub pământ”. Între timp temerile ei se derulează ca o spovedanie, teama de a nu se mai recunoaște în oglindă și frica teribilă de a a nu mai vorbi.

,,Mira e născută în zodia singurătății!’’. Ea oscilează între ,,o întindere de ape...care ar putea să le deschidă un alt vis” și zidul dintre bărbat și femeie, un zid al singurătății care se reconfigurează după fiecare confesiune a amăgirii și a dezamăgirii. Distanțele fără măsură, între simțăminte generatoare de tăceri, pot duce la disocierea lor. A fi părăsit sau a părăsi pe cineva, devine epilog la o iubire imposibilă, între absolutul indefinit și realitatea decojită de estetic, o iubire care, stingându-se treptat, întârziat, o va elibera pe Mira. Igor nu este partenerul ideal al Mirei, indiferent prin ce teorie, împărtășită mai mult sau mai puțin, se diluează concretului și rămâne amintire. ,,Mira încearcă o împăcare, o apariție de fericire nepăsătoare... a cucerit ceva ce nu se poate iubi”, motivația cea mai elocventă a rupturii acestei povești, a poemului în sine, la jumătatea lui. După care ,,Mira și Igor se privesc/ ca doi lupi/ care își amestecă sângele’’, până când ,,Igor ajunge un lup alb/ sugrumat de o iudă/ într-o îmbrățișare de piatră’’, versuri care fac parte, deja, dintr-un alt peisaj poetic, ,,marea sărbătoare a singurătății’’, în care Igor aproape dispare, lăsând loc unei portretizări simbolistice a Mirei. Portretul nefericirii feminine, de la Eva încoace, al damnatelor și nedreptățitelor lumii, într-un univers nou, recreat. Eu am îndrăznit să văd similitudinea mitologică a sufletului pereche, a iubirii imposibile tragice, obsesive și parcă nevoia unui descendent feminin care să vindece rănile celor care suferă încă. Într-un cuplu care nu se potrivește, se caută, se recunoaște, dar nu se regăsește, el este exclus precum izgonirea lui Adam. Sunt și alte aspecte care mă duc cu gândul la mitul facerii, și, poate, al desfacerii, pomul cunoașterii, șarpele, roșul excesiv (pământul din care Dumnezeu l-a creat pe Adam). ,,Pe Mira și pe Igor/ nu i-a văzut nimeni/ în afară de El’’. Oare cine să fie El, dacă nu Creatorul, la care se ajunge printr-o singură ușă posibilă doar luminii! Finalurile confesiunilor Mirei au, de multe ori, repere biblice (îngeri, icoane, cruci, biserici, catedrale...), ceea ce m-ar face să cred că tema biblică este premeditată, în legătură poetică evidentă cu alte teme complementare: a durerii, a tăcerii, a sângelui și, mai ales, a singurătății. Ea răsună din adâncul tăcerii, marcând prigoana sau rătăcirea sufletului, dinăuntrul luminii în care se regăsește ca mântuire, risipind ideea de zădărnicie. O cale poetică sinuoasă, pe care Maria Dobrescu o înfășoară în jurul îngerului ei păzitor, Mira, și chiar a nevrednicului Igor, cu amintiri cu tot. Într-o construcție poetică originală, inedită, începând de la includerea titlului în text, minimalizarea versului, de cele mai multe ori, păstrând, însă, încărcătura simbolică suficientă pentru echilibrul mesajului poetic.

de Codruț Radi

Codruț Radi s-a născut la Sinaia, în ziua de 5 octombrie 1957. Este membru al Cenaclului „Lucian Blaga” din Sinaia, începând din 1995. Este membru fondator al cenaclului „Simion Stolnicu” din Comarnic (1981), membru corespondent al publicației „Mesager” Brașov (1993 -1994), secretar de redacție al revistei „Sinteze Literare” Ploiești (2004-2006) și redactor-șef al revistei „Sinaia Excelsior” (2014-2015). A publicat poezii, eseuri, cronici literare, plastice și muzicale, proze scurte și reportaje culturale în diverse reviste, precum: „România Literară”, „Luceafărul”, „Convorbiri Literare”, „Ramuri”, „Literatura de azi”, „Acolada”, „Argeș”, „Neuma”, „Conta”, „Poesis”, „Revista Nouă”, „Urmuz” ș.a.m.d.. A publicat 10 volume de versuri (începând din 2002) și este cuprins în peste 15 antologii. Are în curs de apariție volumul de microeseuri ,,Pretexte poetice” și volumul de versuri ,,Reversul culorilor”. În același timp, a avut peste 20 de expoziții personale de grafică și pictură și a realizat ilustrații pentru cărți și reviste. Organizează manifestări literar-artistice și culturale la Sinaia și în împrejurimi (are, deja, un palmares de peste 50 de evenimente).