top of page

Centenar Darie

Actualizată în: 30 oct. 2023

Miercuri, 25 octombrie 2023, Filiala Brașov a Uniunii Scriitorilor din România a serbat, la sediul său (din Piața „Teatrului” nr. 1), într-o sală arhiplină, „Centenarul Darie Magheru”. Sărbătoarea a avut, însă, și o notă de tristețe deoarece ziua de 25 octombrie a.c. nu a marcat doar 100 de ani de la nașterea lui Darie, ci și 40 de ani de la trecerea lui în eternitate. Da, acest nonconformist personaj a decedat chiar în ziua în care ar fi trebuit să serbeze 60 de ani!

I-au evocat personalitatea și importanța operei (de recuperat și de readus în atenție!) Adrian Lesenciuc (președintele filialei), Olga Lascu, sora poetului (și autoarea lucrării „Aduceri aminte despre Darie Magheru”), scriitorii Mihaela Malea Stroe (autoarea studiului „Darie Magheru. Trasee tragice de la Sisif la Pygmalion”) și Mircea Brenciu, dar și editorul Valentin Ajder, care a publicat trei volume cu creația lui Darie Magheru.

Prin amabilitatea doamnei Mihaela Malea Stroe s-a dat citire mesajelor unor scriitori care nu au putut fi prezenți, dar care i-au fost apropiați lui Darie: Octavian Soviany, Mihai Nadin și Vasile Gogea. La acestea s-a adăugat și mesajul scriitorului Christian W. Schenk trimis prin poetul Adrian Munteanu.

Iată mesajele:


Octavian Soviany:

„În adolescență am fost un mare timid, care încerca să atragă atenţia (mai ales pe aceea a fetelor) prin mici acte de rebeliune, și care se străduia, după puterile sale, să interpreteze partitura artistului blestemat, din care îmi făcusem pe atunci un model de viaţă. Îl întâlnisem mai întâi în paginile cărţilor, apoi, la sfârșitul adolescenţei, aveam să-l întâlnesc în carne și oase, în persoana lui Darie Magheru. Întâlnirea noastră a fost, fără doar și poate, providenţială. De la el am învăţat că poezia este unul dintre acele lucruri de o gravitate extremă, pentru care uneori se plătește cu viaţa. Iar Darie a plătit-o cu viaţa. Din cauza asta, obișnuiesc să le spun tinerilor care îmi arată primele lor încercări poetice că nu trebuie să scrie decât dacă simt că n-au încotro. Poezie – obișnuia să spună Darie – e atunci când îţi curge sânge din nas. Și apoi, trebuie știut că, în anii ’70, garsoniera lui de pe strada Saturn, unde mi-am petrecut o parte însemnată din adolescenţă, era o oază de libertate și de nonconformism; la ușa lui Darie se termina Republica Socialistă România și începea un teritoriu liber de orice îngrădire și de orice prejudecată. Evident că deschiderea spre baladesc, barochism etc., din primele mele volume de poezie sunt și rezultatul influenţei lui Darie. Dar, înainte de toate, el a fost un om de o mare calitate sufletească și, din acest punct de vedere, nu știu dacă i-am înţeles lecţia în totalitate. Și a fost, desigur, și un personaj incomod, într-o eră a ticăloșilor, cărora poetul nu se sfia să le arate cu degetul faţa adevărată… De asta a fost marginalizat. De asta poate nici azi scrierile sale nu se bucură de preţuirea pe care ar merita-o.

Opera lui îi aparține unui spirit experimentalist care s-a căutat în permanență și a reușit să-și găsească un drum doar al lui în literatură.

Contemporane cu momentul oniric şi cu primele ieşiri la rampă ale Şcolii de la Târgovişte, volumele Caprichos și cărămida cu mâner (ca să mă refer doar la două dintre cele mai importante cărți ale lui Darie Magheru) sunt unele dintre scrierile cele mai reprezentative ale neoavangardismului românesc de la sfârşitul anilor ’60 şi ar merita o atenţie specială din partea criticii literare. Iar în antiromanul cărămida cu mâner putem găsi probabil şi cheia întregii creaţii a scriitorului. Care a pendulat permanent, ca un veritabil spirit baroc, între engaño şi desengaño, între literatură şi antiliteratură, şi a interpretat, cu aceeaşi dezinvoltură, partitura artistului blestemat şi pe aceea a măscăriciului care a privit neantul în ochi şi e convins de lipsa de noimă a tuturor lucrurilor, inclusiv a literaturii, pe care a adulat-o şi detestat-o, şi care nu merită, poate, decît un hohot sarcastic de râs. Căci din spatele sarabandei de măşti ce străbate scrierile lui Darie Magheru ne priveşte o fiinţă paradoxală şi plină de stranietate, care, pe de o parte, e fascinată pînă la obsesiv de mitul artistului (dovadă poemele dramatice eu, meşterul manole şi pygmalion), iar, pe de altă parte, denunţă cu violenţă minciuna literaturii, pe care o parodiază, reducând-o la derizoriu. Poetul a avut vocaţia măştilor şi a travestiurilor (personajele istorice din poezia sau din piesele sale de teatru nu sunt decât proiecţii hiperbolice ale propriilor sale nelinişti) şi, câteodată, s-a ascuns cu atâta abilitate, încât nici nu mai ştim unde să-l căutăm. Volumele antume Caprichos (1970), schiţe iconografice (1973) şi guernica (1974) recurg deseori la pretextul istoriei, mai noi sau mai îndepărtate, pentru a vorbi, sub forma parabolei filozofice sau morale, despre cea mai stringentă actualitate. Scrierile postume (poeme inedite, romanul nemuritorul în solitudine şi durerea, poemul dramatic pygmalion, volumul de teatru forum traiani) aşteaptă încă exegeza atentă a criticii”.


Mihai Nadin:

„Voi fi prezent cu gândurile cele mai bune. Darie Magheru - ce soartă! Cine va recita versurile sale? Îmi amintesc momentele poetice cu el... Actor și poet! Într-un sistem dement, care nu accepta nici o formă de rezistență, Darie Magheru s-a mascat ca nebun el insusi. Râdea de cei care acceptaseră nonconformismul său fără să înțeleagă că era masca lui. Sensibil peste măsură, făcea ca și cum își pierduse mințile, când, în realitate (chiar și după excese alcoolice pentru care era recunoscut) rămânea treaz în sfidarea celor care nu prea știau cum să-l trateze. Am avut șansa să mi se destăinuiască nu pentru că avea mai multă încredere în mine, ci pentru că îmi plăceau versurile sale. Ne-a înjurat, la redacția Astra, de multe ori, dar fără otravă, mai curând îi părea rău că nu suntem atât de liberi cum își închipuia el că a fost. Oare există vreo înregistrare cu vocea lui poetică? Din ceea ce a publicat, puțin a rămas. Dar am citit multe versuri deosebite de la el... Oare unde or fi? Poeții ne fac atenți la ceea ce nu suntem, dar am dori să fim”.


Vasile Gogea:

„Mă bucur foarte tare că memoria lui Darie Magheru este păstrată. Regret, doar, că sunt prea departe ca să pot participa. Am postat și eu ceva, cîndva – și cu participare dumneavoastră – pe blog un mic dosar comemorativ Darie Magheru: https://vasilegogea.wordpress.com/2013/04/23/dosar-darie-magheru-25-octombrie-1923-25-octombrie-1983-in-memoriam/”.


Christian W. Schenk

„Am fost cu Darie în cenaclul Astra unde îi plăcea să se certe cu noi toți, dar fără supărare. Era un spirit polemic. Îmi amintesc și de casa din Săcele. A murit mult după plecarea mea. Mă mir că cineva își mai amintește de el, când noua modă în România e de a-și uita valorile!”.

de Laurențiu-Ciprian Tudor



Foto: Laurențiu-Ciprian Tudor



Adrian Lesenciuc, Olga Lascu, Mihaela Malea Stroe,

Mircea Brenciu


Adrian Lesenciuc și Mihaela Malea Stroe


Adrian Lesenciuc și Olga Lascu, sora poetului


69 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Commenti

Valutazione 0 stelle su 5.
Non ci sono ancora valutazioni

Aggiungi una valutazione
bottom of page