Incurabilă

Vă prezentăm patru poeme din volumul „Incurabilă. Sunt frumoasă pentru că doare” de Florina Zaharia, publicat anul acesta la editura „Tracus Arte”.

Obiecte simptom 1

Sunt incurabilă

și asta se vede cel mai bine

în felul în care ating lucrurile.

O cană nu e o cană, e o măsură a tremurului;

o cheie nu e un instrument,

e o promisiune ruptă în broască.

Port aceste obiecte ca pe niște atele

care fixează rănile,

să nu se vindece greșit.

Poezia e boala care mă obligă să port totul la vedere.

Fiecare rană e un sertar deschis

în care timpul își depune tacticos praful,

secundă cu secundă.

Obiecte simptom 2

Dați-vă la o parte,

nu îmi boțiți voi strada,

vreau să mă plimb!

Nu vedeți că port pe umeri o arhitectură de sticlă?

Fiecare pas e o analiză de caz,

o precizie de ceasornic

care măsoară cât de mult poate îndura un om

până când devine metaforă.

În buzunare sună cheile care nu deschid nicio ușă,

dar care țin ritmul inimii, ca un metronom de fier.

Sunt incurabilă și asta e aristocrația mea:

să calc peste umbrele voastre fără să le ating,

purtând rănile ca pe niște medalii de război

câștigate împotriva banalului.

Yalom ar spune că fug de sine,

Solomon ar vedea căderea,

dar eu plimb matrioșca prin lumină.

Lăsați-mi strada dreaptă, curată,

o foaie de hârtie pe care nu voi scrie nimic.

Sunt aici.

Timpul trece ca o paradă militară,

și ușa închisă e acum în spatele meu,

nu pentru că am ieșit,

ci pentru că am luat-o cu mine,

în spate,

o aripă de plumb.

Obiecte simptom 3

Cred în puterea lucrurilor mute de a striga în locul meu.

Cred în cana rece, în ceasul oprit

și în cheia care nu mai deschide nicio lume,

căci ele sunt singurele atele împotriva risipirii.

Nu sînt simple obiecte;

sînt rănile luate în mînă,

geometria exactă a unei boli

care mă face frumoasă.

Le port ca pe organe vitale, expuse,

măsurând cu ele distanțe.

Dați-vă la o parte:

acesta este inventarul supraviețuirii mele.

Sînt incurabilă, sînt invizibilă

Și acesta este singurul mod de a nu fi boțită

de pasul vostru grăbit.

Sînt incurabilă pentru

că am încetat să mai caut vindecarea în afară.

Vindecarea e acest mers lent,

acest echilibru de obiecte,

această frumusețe.

Dați-vă la o parte:

port cu mine adevărul

sunt vie exact acolo unde mă doare mai tare.

Moartea frumoasă

Ultima păpușă. Mică, densă, dintr-o singură bucată.

Ea nu se mai desface.

E sâmburele de nemurire pe care îl port în gură

ca pe o monedă de schimb.

E singura care știe că frumusețea e definitivă

atunci când nu mai are unde să se ascundă.

Aceasta este arhitectura mea de supraviețuire.

O desfac în fața voastră ca pe un avertisment:

nu atingeți, nu boțiți, nu întrebați.

Sunt o geografie de straturi care se protejează între ele,

la final, rămâne această tăcere de fildeș

care merge, nestingherită, prin soare.

Cortina de mătase cade peste gleznele subțiri.

Nu mai e nimic de văzut,

praful de stele

și mirosul de mere coapte al unui final de lume.

*

Nu am scris ca să mă vindec.

Am scris ca să rămân deschisă.

Refuz această pace sterilă

care nu e altceva decât o netezire a cicatricilor

până când pielea uită că a fost vie.

Există o demnitate a ruinei

pe care lumea o confundă cu înfrângerea,

dar eu am găsit în ea singura formă de adevăr.

Sunt frumoasă pentru că doare

și sunt întreagă pentru că sunt frântă.

Nu căutați aici consolarea.

Curajul de a privi în rănile care nu se închid,

prin ele respiră, de fapt, universul.

Acceptarea morții nu este o capitulare,

este singurul mod de a mușca din viață

cu toată cruzimea ei splendidă.

Rămân incurabilă.

Florina Zaharia (n. 2 decembrie 1975, Galați) este poetă, membră al Uniunii Scriitorilor din România. A absolvit Facultatea de Litere şi un Master în „Teoria şi practica textului”. Este președintele Filialei Sud Est a Uniunii Scriitorilor din România și director al Asociației de Cooperare Transfrontalieră Euroregiunea Dunărea de Jos. Redactor șef la Revista „Dunărea de Jos”. Cărţi publicate: „goală pe străzi” (1998, Premiul Uniunii Scriitorilor Filiala Iaşi, pentru debut), „possssssster” (1999, Premiul Nichita Stănescu), „alextandru – manuscris de mângâiat” (2001), „nueuflorina” (2004), „1863 – 1894 aşteptarea fără braţe” (2007, Premiul Hyperion), „eua” (2010, Premiul Uniunii Scriitorilor, Filiala Sud-Est), „bandagebody” (2011), „manifestrup” (2011), „#plânsul” (2021). Pe lângă acestea a realizat câteva cărţi-obiect: „cartea interioară”, „cartea trupului”, „cartea pietrei”, Proiect 4 x 4, Mogoşoaia, 2009, împreună cu artistul vizual Francisc Chiuariu. De asemenea Florina Zaharia a inițiat și coordonat următoarele Proiecte culturale: „Coffezie, Ziua Mondială a Poeziei”, „Raftârg, Ziua Mondială a Cărții”, „CartEsențe, colecție de poeți contemporani”, Festivalul Internațional de Literatură POEZIA – PORT LA DUNĂRE și Gala Scriitorilor.