E.-A. Loukidou

Prin amabilitatea minunatei traducătoare Angela Bratsou vă prezentăm o serie de poeți greci contemporani reprezentativi. Cea de a cincea întâlnire este cu poezia scrisă de EFTYCHIA-ALEXANDRA LOUKIDOU, din care vă propunem patru poeme.

EFTYCHIA-ALEXANDRA LOUKIDOU s-a născut la Munchen, provine din Constantinopol și locuiește la Salonic, unde a studiat la Facultatea de Filosofie a Universității Aristoteleio și lucrează ca organizator de expoziții. Alături de poezie se ocupă cu eseul literar, cu publicații în diverse reviste literare și volume colective. A publicat următoarele culegeri de poezie:„Λυπημένες μαργαρίτες /Margarete triste" (ed. Egnatia, 1986); „Το τρίπτυχο του φέγγους/ Tripticul lunii" (1993); „Εν τη ρύμη του νόστου/În decursul venitului acasă" (ed. Armos, 1999); „Ν' ανθίζουμε ως το τίποτα /Să înflorim ca nimicul” (ed. Kastaniotis, 2004); „Όροφος μείον ένα/ Etajul minus unu” (ed. Kastaniotis, 2008, ed. a 2-a 2009); „Το Επιδόρπιο/Desertul” (ed. Kedros, 2012, ed. a 3-a 2013) Nominalizat pentru Premiul de Stat; „Αφόρετα θαύματα/Minuni neuzate” (ed. Kedros, 2017). A publicat, de asemenea, eseurile: „Συρραπτική του προσώπου: Επίσκεψη στην ποίηση του Ορέστη Αλεξάκη/ Capsare a feței: O vizită în poezia lui Orestis Alexakis” (ed. Neos Astrolabos / Efthyni, 2012) și despre poezie, „Πέραν της γραφής/Dincolo de scriere” (ed. Kedros, 2015). Poeziile ei au fost traduse în engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, albaneză, bulgară și sunt incluse în antologii grecești și străine. Este membru al Societății Scriitorilor Greci și Secretar General al Societății Scriitorilor din Salonic.

Ne spune ea însăși „Scrisul prosperă în spații slab luminate și igrasioase”. și „Dacă împărtășim părerea că Poezia este, printre altele, și Memorie, aș spune că deviind de la limitele înguste ale experienței individuale, dar cu siguranță cu ea ca substrat de bază al acesteia, este în esență și o amintire a tuturor celor care au mărturisit Paradisul și Frumusețea platoniciană, pe care însă nu le-am experimentat ​​niciodată. Așadar, atâta timp cât suntem lipsiți de certitudini, atâta timp cât conviețuim cu frica de Moarte și cât timp unii ne vor subestima inteligența și demnitatea, poezia va insista să ridice un panou de protest și să demonstreze pentru toate „Nu”-urile sufletului și ale trupului. Pentru că, cine mai crede că Poezia este luxul celor sătui și plictisiți? Și, din moment ce nici o luptă nu s-a încheiat și pentru că nu s-a încheiat nimic, cum să nu ne plângem în continuare de asta, să nu scriem despre lipsurile și privațiunile vieții, când singura posibilitate de răzvrătire și de nemurire există în poezie?" (interviu cu Marios Michaelidis, în revista Anagnostis, 22.08.2022.

ΓΟΡΓΟΝΑ ΕΣΩΤΕΡΙΚΟΥ ΧΩΡΟΥ 

Ορχήστρα μυστική τραυλίζει στο κεφάλι μου 

μια μελωδία υδραργυρική, σπασμένη

όπως περικοπή ευαγγελίου των απανταχού διωχθέντων

από την ηλικία του φλοίσβου.

Πρόσωπα δε διακρίνονται.

Μονάχα ήχοι ενός ταγκό

λάμψεις από ρολόι χειρός που αντανακλά στο τζάμι

και πέλματα μικροσκοπικά

στα στέρεα πόδια του πατέρα ανεβασμένα

− χαλκομανίες-χερσόνησοι

αγκράφες υποδήματος

μήπως ψηλώσει η νεραϊδούλα λεμονιά

και μοιάσει της μητέρας −

Αχ, ο στροβιλισμός της αιωνιότητας που ψεύδεται

ασύστολα ψεύδεται και προσποιείται

τη στήριξη και τη διάρκειά της.

Γελιέται η κόρη και αφήνεται

στα δανεικά της βήματα.

Κανένα δόντι σαρκοφάγο το πάτωμα δε ροκανίζει

κανένα κύμα δε θα βυθίσει στο κενό

την πλήρη της παράδοση…

Μα τη βυθίζει.

Ο καβαλιέρος-σύννεφο αποχωρεί

στην Αρκτική των ατελών αναπνοών.

Μένουν τα πόδια στάσιμα

άμαθα στις μεγάλες δρασκελιές

ατροφικά στις αποστάσεις

σιγά σιγά ενώνονται

λέπια γυαλίζουν στους γοφούς

νερό γεμίζει το δωμάτιο

βουλιάζουν τα cd και τα βιβλία

φύκια και φυσαλίδες

στολίζουν το φουστάνι του χορού.

Θα μείνω εδώ

γοργόνα γερασμένη σε ενυδρείο σαλονιού

στις μύτες των άκρων να αιωρούμαι

να οξειδώνομαι στην άηχη περίπτυξη

τη μια μετά την άλλη νότα να καταβροχθίζω.

Θα μείνω εδώ

να διασώζω στο ένα μου πτερύγιο

του ώμου τα φτερά

που ουδέποτε ανοίξανε.

Ο Θυρωρός των Ημερών, Κέδρος

SIRENĂ DE SPAȚIU ÎNCHIS

O οrchestră secretă îmi bâlbâie în cap

o melodie mercurială, fragmentată

ca un pasaj evanghelic al persecutaților de pretutindeni

din epoca clipocitului mării.

Fețe nu se disting.

Doar sunete de tango

fulgerări de la un ceas de mână care se reflectă pe sticlă

și tălpi mici

pe picioarele solide ale tatălui ridicate

− decalcomanii – peninsule

catarame de pantofi

doar-doar ia în înălțime nimfa-lămâiță

și arată ca mama −

Ah, vârtejul eternității care minte

nerușinat minte și simulează

suportul și durata acesteia.

Se înșeală fiica și se predă

pașilor ei de împrumut.

Niciun dinte carnivor podeaua nu roade

niciun val nu va scufunda în gol

capitularea completă a acesteia ...

Dar o scufundă.

Cavalerul-nor se retrage

în Arctica respiraţiilor incomplete.

Rămân picioarele inerte

ignorante la pașii mari

atrofice la depărtări

încet încet se unesc

solzi sclipesc pe șolduri

apă umple camera

se scufundă CD-urile și cărțile

alge și bule

împodobesc rochia de bal.

Voi rămâne aici

sirenă îmbătrânită într-un acvariu de sufragerie

plutind pe poante

să mă oxidez în îmbrățișarea tăcută

o notă după alta să devor.

Voi rămâne aici

pentru a salva pe singura mea aripă

de pe umăr aripile

care niciodată nu s-au deschis.

Portarul Zilelor, Kedros

ΤΟΥ ΠΟΛΕΜΟΥ

Ε κ ε ί ν ο ι

Τ’ αφήσαμε όλα στη μέση:

Τη νύχτα έκθετη στη μέση του καθιστικού

ένα βιβλίο ανοιχτό στη μέση της ανάμνησης

και τη βελόνα του πικάπ στη μέση του κενού.

Αδιόρατα νεφελώματα σιγής

τ’ αφήσαμε να ανεβαίνουν ρυθμικά

στην τρύπια στέγη που έχασκε

καταμεσής της πόλης

την ώρα που οι αρμόδιοι

ξέστηναν βιαστικά το λούνα παρκ

στη μέση της πλατείας

ν’ ανεγερθεί μνημείο ορειχάλκινο

με φόντο τα χαλάσματα.

Σ τ η ν  π λ α τ ε ί α

[ Εκείνος που αποκρίνεται

̶  ο μόνος που επιτρέπεται να ομιλεί  ̶

ψιθυρίζει ακατάληπτες λαμπερές βεβαιότητες

όπως ότι η μέρα που πεθαίνει

είναι μια επιπλέον ομολογία

για το αψηλάφητο μυστήριο του θανάτου

και πως η τεντωμένη κλωστή της σειρήνας

γδέρνει το πλάνο της αδράνειας

να νικηθεί η πλήξη

σαν αναρρίχηση εσπερινού

πάνω από την εξάντληση και την πεζοπορία]

̶  Είδατε, κύριοι, είναι όλα θέμα οπτικής.

Η βόμβα, απλώς, βοήθησε

να μπουν τ’ αστέρια απευθείας στο δωμάτιο

το βιβλίο σας δεν έλεγε άλλωστε πολλά

και το βαλσάκι παλιομοδίτικο εντελώς

ενώ ο ανδριάντας μας

δίνει μια άλλη προοπτική

κι οι φτέρνες, ω δείτε τις φτέρνες του

πόσο αποφασιστικά ανασηκώνονται

γιατί οι στόχοι, κύριοι, είναι για τον ηγέτη μας

ο μόνος στόχος.

Απαγορεύει αυστηρά την αστοχία.

Συγκινημένος σας ευχαριστώ.

Εσάς, την ιστορία, τον γλύπτη.

Και τώρα προσκαλώ τη χορωδία του στρατού.

Ας κλείσει η τελετή αυτή αρμονικά.

Ο Θυρωρός των Ημερών, Κέδρος

DE RĂZBOI

A c e i a

Am lăsat totul la jumătate:

Noaptea expusă în mijlocul salonului

o carte deschisă la mijlocul amintirii

iar acul de la picap în mijlocul golului.

Nebuloase invizibile ale tăcerii

am lăsat să se ridice ritmic

în acoperișul găurit tot care se căsca

în mijlocul orasului

în timp ce autoritățile

demontau în grabă parcul de distracţii

în mijlocul piațetei

pentru a ridica un monument de bronz

cu ruinele pe fundal.

Î n  p i a ț e t ă

[ Cel care răspunde

̶ singurul care are voie să vorbească ̶

şopteşte certitudini strălucitoare neinteligibile

precum că ziua ce moare

este o mărturisire suplimentară

despre misterul impalpabil al morții

şi cum firul întins al sirenei

zgârie planul de inactivitate

pentru a fi învinsă plictiseala

ca urcarea unei vecernii

deasupra epuizării și drumeției.]

̶ Ați văzut, domnilor, totul este o chestiune de perspectivă.

Bomba doar a ajutat

să intre stelele direct în cameră

cartea dumneavoastră oricum nu spunea multe

iar micul vals complet demodat

în timp ce satuia noastră

oferă o altă perspectivă

și călcâiele, oh, uitați-vă la călcâiele lui

cât de hotărâte se ridică

pentru că obiectivele, domnilor, sunt pentru liderul nostru

doar singurul obiectiv.

Interzice cu strictețe eșecul.

Emoționat vă multumesc.

Vouă, istoriei, sculptorului.

Și acum invit corul armatei.

Să se încheie această ceremonie armonios.

Portarul Zilelor, Kedros.

ΟΙΚΟΓΕΝΕΙΑΚΗ ΥΠΟΘΕΣΗ

Στα σπίτια μέσα

οι λέξεις είναι χωρισμός

μια ύπουλη λιτάνευση ληγμένων υποσχέσεων

μια ανόητη υπομονή ανάμεσα σε δυο πνιγμούς

τη λάμψη των χρυσών δαχτυλιδιών

και τη φριχτή αναπνοή του γηραλέου ζώου.

Πονάνε οι ταγμένοι να ημερέψουν

τη φωνή τής μέσα χορωδίας

ματώνουν ολομόναχοι

μες στην κρυψώνα του καημού

καμιά φορά πάνω χιμούν στους προβολείς

κι ύστερα επιστρέφουνε πάλι στο ίδιο ψέμα

βολεύονται όπως όπως

σ’ αυτό το θερμοκήπιο κλουβί

που βλέπει στον ακάλυπτο

κι έχει την πλάτη του στραμμένη

στα διλήμματα.

Θαμπό και νοτισμένο το κλουβί

θαρρείς κι αχνίζουν δάκρυα σε κελιά

πριν από την εκτέλεση

μα το αποδίδουν έντεχνα

στην αχνιστή τους σούπα.

Κάποτε, ένας απ’ αυτούς

- περιορισμένων μάλλον αντοχών -

σαν άστρο πέφτει αιφνίδια

μες στο φωταγωγό

ψελλίζοντας για τελευταία φορά

χαϊδευτικά το όνομά του

οι υπόλοιποι

γδέρνουν επάνω κάτω το παρκέ

κάποιοι επιλέγουν καθιστή διαμαρτυρία

κι ελάχιστοι πιο τολμηροί

ανοίγουν τα προσχέδια          

φωτογραφίζουνε

ασκήσεις επί χάρτου και μακέτες

κι εκδίδουνε τα Άπαντα

ποιημάτων που δεν τύπωσαν ποτέ     

ποιημάτων που ούτε γράφτηκαν.

 Το επιδόρπιο, Κέδρος, 2012

 AFACERE DE FAMILIE

În lăuntrul caselor

cuvintele sunt separare

o litanie insidioasă de promisiuni expirate

o răbdare prostească între două înecuri

sclipirea inelelor de aur

și respirația îngrozitoare a bătrânului animal.

Suferă cei jurați să îmblânzească

vocea corului dinăuntru

sângerează complet singuri

în ascunzătoarea amărăciunii

uneori se dau năvală peste proiectoarele lor

și apoi se întorc din nou la aceeași minciună

se adaptează cum-necum

în această seră-cușcă

care dă în curtea interioară

și are spatele întors

la dileme.

Cețoasă și umedă cușca

de parcă s-ar evapora lacrimi în celule

înainte de execuție

dar o atribuie viclean

supei lor aburinde.

Odată, unul dintre ei

- cu o destul de limitată rezistență -

ca o stea cade brusc

în luminator

şoptindu-i pentru ultima oară

alintător numele

ceilalți

răzuiesc în sus și în jos parchetul

unii aleg protestul prin ocupare

și puțini mai îndrăzneți

deschid proiectele

fac poze

exerciții pe hârtie și machete

și emit Integrala

poeziilor pe care nu le-au tipărit niciodată

a poeziilor care nici măcar nu au fost scrise.

 Desertul, Kedros, 2012

Ο ΜΟΝΟΛΟΓΟΣ ΤΟΥ ΚΛΕΦΤΗ 

Εγώ είμαι αυτός που κρύβεται

πίσω απ’ την απουσία

τα βράδια ωστόσο κατοικώ σ’ ένα χρυσωρυχείο.

Φοβάμαι το αιφνίδιο, τρέμω τα καλοκαίρια

μα πιότερο απ’ την ερημιά

η ασθένεια με πονά των συμπτωμάτων.

Κλέβω χαρτονομίσματα, βιβλία διαβασμένα

κι από τα ρούχα ειδικά αυτά που έχουν τσέπες.

Η απελπισία των χεριών

συχνά μ’ εξαναγκάζει

να μετατρέπομαι σε ηχώ των άηχων βημάτων.

Των μεγαφώνων η σιγή και η μελαγχολία

είναι απλώς η αφορμή για τη λαθροχειρία.

Κυρίως νομίζω ευθύνεται η σκοτεινή αγκαλιά μου.

Σας κλέβω μόνο την αφή

το άγγιγμα που αφήσατε πάνω στις πορσελάνες

γιατί είν’ απόκρημνη η ζωή δίχως το άλλο σώμα

και τελευταία πετάγομαι

κλαίω μέσα στον ύπνο.

Φιλάργυρος της αφαίρεσης

δανείζομαι το παρελθόν

γυρεύω οικογένεια

συλλέγω από απόγνωση μεταξωτές αισθήσεις.

Κι όσο εγώ σώζομαι κρυφά

στις αμυχές της σάρκας

γίνεστε εσείς η υπογραφή της άγραφης ζωής μου.

Γι’ αυτό σας λέω, πιστέψτε με:

Δεν είμαι κλέφτης, μα τυφλός

που βλέπει με τα χέρια...

Φάντασμα που ψαχουλεύει αμίλητο

να βρει δικαιολογίες

ν’ ακούσει γύρισμα κλειδιών

το άνοιγμα της πόρτας

ή μια προστακτική φωνή

να του φωνάζει

μείνε.

Αφόρετα θαύματα, Κέδρος 2017

MONOLOGUL HOȚULUI

Eu sunt cel care se ascunde

în spatele absenței

serile, dar, locuiesc într-o mină de aur.

Mi-e frică de subit, tremur verile

dar mai mult decât pustia

mă doare boala simptomelor.

Fur bancnote, cărți citite

și dintre haine, mai ales cele cu buzunare.

Deznădejdea mâinilor

de multe ori mă obligă

să mă transform într-un ecou al paşilor inauzibili.

A difuzoarelor tăcere și melancolie

sunt doar prilejul pentru iuțeala de mână.

În principal, cred că este de vină îmbrățișarea mea sumbră.

Vă fur doar tactilitatea

atingerea lăsată pe porțelanuri

pentru că este o prăpastie viața fără celălalt corp

si in ultimul timp mă zbat

plâng în somn.

Avar de abstractizare

împrumut din trecut

caut o familie

adun din disperare senzații mătăsoase.

Și atâta timp cât eu sunt salvat în secret

în juliturile cărnii

deveniți voi semnătura vieții mele nescrise.

De aceea vă spun, credeți-mă:

Nu sunt hoț, ci orb

care vede cu mâinile...

Fantomă scotocind fără cuvinte

pentru a găsi scuze

să asculte răsucire de chei

deschiderea ușii

sau o voce poruncitoare

să strige la ea

rămâi.

Minuni neuzate, Kedros 2017

Angela Bratsou. Traducerile Angelei Bratsou acoperă un spectru cultural divers: de la istoria artei (sub îndrumarea directă a academicienilor Virgil Cândea și Răzvan Teodorescu, Prof. Dr. Radu Florescu etc.), la proză și poezie, la scenarii de film și teatru, la subtitrare și interpretare de filme, la diverse conferințe și prezentări publice, toate în coroborare cu evenimente la nivel înalt și lansări de carte și expoziții. Aceste traduceri s-au concretizat într-un portofoliu personal de 42 de volume deja publicate și de peste 150 de prezentări și traduceri publicate, cuprinzând capete de afiş dintre cele mai prestigioase, clasici ai modernităţii și scriitori contemporani români și greci în importante reviste culturale din Grecia și România. A primit ‒ în urma unor concursuri ‒ granturi de la Institutul Cultural Român (ICR) pentru publicarea autorilor români în limbi europene, 2010- 2024, de la Fundația Elenă pentru Cultură, în 2022, pentru publicarea unui autor grec în limbi europene, și de la Atelierul pentru traducători FILIT-Iași, România, 2015 până în prezent, pentru promovarea literaturii române în străinătate.