Ilias Gris

Prin amabilitatea minunatei traducătoare Angela Bratsou vă vom prezenta o serie de poeți greci contemporani reprezentativi. Cea de a cincea întâlnire este cu poezia lui Ilias Gris, din care vă propunem șapte poeme.

Ilias Gris s-a născut în 1952. Tatăl său, Dimitrios Georgakopoulos, frizer, se trăgea din Bishini, Olympia. Mama sa, Maria Stavropoulou, era din Krestaina, unde ulterior familia s-a mutat și poetul și-a petrecut copilăria. În 1969 s-a mutat la Atena, unde a terminat gimnaziul numărul 7 de șase clase din Pangrati și a făcut studii economice la Școala Industrială Superioară din Pireu (Universitatea din Pireu). A practicat jurnalismul în diverse mass-media și în principal la televiziunea ERT. A publicat volumele de poezie: Juvenilia „Mărturisiri” (1977), „Oraș în Ruine” (1980),  „La podurile lumii” (1982), Peisaj ostil (1983), „Lume letargică” (1987), „Efesul cailor” (1993), „Alfeios ancestral” (2005), ediția antologică „Lume letargică”, 1977-1987 (2014), Ca un alt Oedip (2018). A publicat trei cărți de proză, șase antologii, eseuri și, în 2015, volumul „Rupert Brooke: Poeme Poetul și Skyros” (în colaborare cu Kerasia Karali). O parte din operele sale poetice au fost incluse în antologii și au fost traduse în multe limbi. În 2019, editura Govostis a publicat monografia Agathei Georgiadou: „Ilias Gris” (seria, „Poeți ai generației anilor 70”). Este membru al ESIEA (Uniunea Editorilor Ziarelor Cotidiene din Atena) și al Societății Scriitorilor.

„În general, poetica lui Ilias Gris este cu fațete multiple și diversă. Ne vorbește teoretic despre poezie și de pe poziții principiale. Conversează cu colegii de breaslă, sfătuiește, critică, judecă, critică, face observații. Și asta fără a aluneca într-un didacticism arogant și snob de catedră. Aici, simplu, clar și curat, vorbește despre poezie caracterizând-o ca geloasă și asemănând-o cu o femeie.... În general, Gris scrie o poezie de profunzime introspectivă, de expresivitate, dinamism și contemplativitate. Scrie poezie nepretențioasă și explicită... Iar un poet profund autocritic nu poate să nu exercite și o acută critică socială. În principal, scoate sabia în fața prețiozității, a cafectării unei atitudini, a ignoranței și superficialității în comportamentul omului...” Giorgos Frangos, 30 decembrie 2019, FILENEWS

ΠΗΓΑΔΙ  ΤΗΣ ΟΔΥΝΗΣ

Χρόνια καιροί με όργωσαν

σκυμμένο στο χαρτί και το μελάνι

να κόβω κομμάτια την οργή μου

κοπιάζοντας με λέξεις νηστικές

να βγαίνω στο μπαλκόνι ποτίζοντας

το ποίημα που σούρουπο σπέρνουν πλανόδιοι

πωλητές οδοκαθαριστές και υπαίθριοι οργανοπαίχτες

να ζεσταίνω ενοχές στο κρεβάτι

για κάθε δάκρυ που λάμπει στο μάτι της ημέρας.

Πηγάδι της οδύνης μου πώς βούλιαξες τη σάρκα;

Κληρονόμος της στάχτης αγρυπνώ τη δυστυχία

με τα πέτρινα λαξευτά δόντια

να μασάει μες στην νύχτα

ανοίγοντας ο κληρονόμος

μια πόρτα στο στήθος

να μπαίνουν ξεκληρισμένες χαρές

με τα κουρέλια παλιών εξεγέρσεων.

FĂNTÂNA DURERII

Ani și timpuri m-au ridat

aplecat peste hârtie și cerneală

tăindu-mi în bucăți furia

trudind cu cuvinte înfometate

ieșind pe balcon să stropesc

poezia pe care o seamănă la amurg vânzători

ambulanți măturători și muzicieni în aer liber

să reîncălzesc vinovății în pat

pentru fiecare lacrimă care strălucește în ochiul zilei.

Sursă a durerii mele cum ai scufundat tu carnea?

Moștenitor al cenușii veghez nefericirea

cu dinții de piatră tăiați

mestecând în plină noapte

deschizând moştenitorul

o uşă în piept

să intre bucurii decimate

cu zdrențele unor revolte vechi.

ΣΕ  ΝΕΟ ΠΟΙΗΤΗ ΠΟΥ  ΥΠΟΔΥΕΤΑΙ  ΤΟΝ ΠΑΟΥΝΤ 

Με αυτή τη μανία σου να προκαλείς, βρε παιδί 

μου, ξιπασμένος σαν κόκκορας μόνος ανάμεσα 

στις κότες και αγνοεί ο δόλιος το μαχαίρι. Με 

αυτό το πάθος σου να δείχνεις μεγάλος, με ύ-

φος και μόνο με αυτό να γίνεις Πάουντ, είναι 

κομμάτι δύσκολο. Άσε που

πρέπει να μάθεις Προβηγκιανά και Κινέζικα.

UNUI TÂNĂR POET CARE SE DĂ DREPT POUND 

Cu această manie a ta de a provoca, copile,

îngâmfat ca un cocoș singur printre

găini și ignorând vicleanul cuțitul. Cu

această pasiune a ta de a te da mare, cu a-

parența și doar cu ea să devii Pound, este

un lucru dificil. Lasă că

trebuie să înveți provensala și chineza.

ΚΑΠΟΙΕΣ  ΓΥΝΑΙΚΕΣ 

Κάποιες γυναίκες είναι έρημα εξοχικά και πίσω απ' 

τους φράχτες τρέχουν οι πόθοι και πλα-

γιάζουν.

Είναι κάποιες γυναίκες σαν κάστρα ερειπωμέ-

να. Τα μάτια τους δρόμοι χορταριασμένοι που 

κάποτε διάβαιναν φρενιασμένα βλέμματα. Τις 

βλέπεις παντού και όχι μόνο στο Σύνταγμα ή 

στην οδό Βουκουρεστίου και Σόλωνος. Περ-

νούν αθόρυβα όπως βράδυ σε άλσος βαδίζει με 

αναμμένο τσιγάρο ο σκοτωμένος έρωτας.

Κάποιες γυναίκες μοιάζουν με έρημα εξοχικά 

και σε καλούν. Τότε γίνεσαι θάλασσα που συ-

μπονεί από τα βάθη της ένα ναυάγιο.

UNELE FEMEI 

Unele femei sunt case de vacanță părăsite iar în spatele

gardurilor dau buzna dorințele și se întind

la așternut

Sunt unele femei ca niște castele scă-

pătate. Ochii lor, drumuri înierbate care

cândva erau străbătute de priviri surescitate. Le

vezi peste tot si nu doar în piața Syntagma sau

pe străzile Vukourestiou și Solonos. Dis-

par pe tăcute precum noaptea într-un păduriș

cu ţigara aprinsă iubirea ucisă.

Unele femei arată ca niște case de vacanță pustii

și te provoacă. Atunci devii o mare ce are com-

pasiune din adâncurile ei pentru un naufragiu.

ΕΡΩΤΑΣ ΣΤΑ ΟΛΥΜΠΙΑ

Τ’ αγάλματα στο μουσείο νύχτα θυμούνται

σαν τον Ερμή ακούοντας αρχαίες φωνές ώσπου

μια μέρα αναστήλωσαν την Νίκη

που θαμμένη οδυρόταν η πανωραία

σε καταρράχτες λησμονιάς. Τώρα κάποιοι λένε

για ένα σημάδι σαν άστρο πάνω απ’ το μουσείο

καθώς οι φύλακες κλειδώνουν την ατσάλινη πόρτα

κι ένας σκύλος αλυχτά στην όχθη του νυχτωμένου

ποταμού. Είναι τότε που ο Ερμής

σαν κλέφτης γλιστρά δίπλα στη γαλάζια αίθουσα

και τρελός απ’ τον πόθο αρπάζει τη γυναίκα

που χύνεται λάγνα στα μπράτσα του

με το διάφανο χιτώνα της όλο πτυχώσεις

στο χυμώδες, εξαίσιο κορμί

κι αγκαλιασμένοι στην ισόβια κατάρα τους

πετούν στο ποτάμι δύστροπα κορμιά

και αχόρταγα. Λένε πως κάθε βράδυ γκρεμίζονται

σ’ έρωτα και λίγο πριν ανοίξουν οι φύλακες

λίγο πριν εισβάλουν οι τουρίστες

και ο σκύλος ξενύχτης απ’ τη μυσταγωγία

διασχίσει τα νερά του ήλιου

οι δυο τους ξανά στο μουσείο δήθεν αμέριμνοι

στην καταδίκη νοσταλγούν το ξύπνημα της σάρκας

μες στα θρηνώδη ασημένια νερά του Αλφειού.

DRAGOSTE LA OLYMPIA

Statuile din muzeu noaptea sunt amintite

precum Hermes ascultând voci străvechi până când

într-o zi au restaurat-o pe Victoria lui Paionios

care îngropată se jeluia preafrumoasa

în torente de uitare. Acum unii vorbesc

despre un semn ca o stea deasupra muzeului

în timp ce gardienii încuie ușa de oțel

iar un câine urlă pe malul înnoptatului

râu. Atunci Hermes

ca un hoț alunecă alături în sala albastră

și nebun de dorință înșfacă femeia

care se revarsă lascivă în braţele lui

cu tunica ei transparentă toată cute

pe corpul voluptos și perfect

și îmbrățișați în blestem pentru tot restul vieții lor

aruncă în râu trupuri nestăpânite

și nesățioase. Se spune că în fiecare noapte se prăbușesc

în dragoste și puțin înainte de a deschide gardienii

chiar înainte să invadeze turiştii

iar câinele noctambul de extaz

traversează apele soarelui

cei doi înapoi în muzeu presupus relaxați

în osândă, tânjesc la trezirea cărnii

în jeluitoarele ape argintii ale lui Alpheios.

ΔΩΔΕΚΑ  ΧΡΟΝΙΑ

Αφ' ότου μια μέγγενη συνέθλιψε το μυαλό της

κι έγινε κουβάρι αγκυλωμένα κόκαλα

μου κρατούσε το χέρι σαν βρέφος που

σφίγγει το δάχτυλο της μητρός του

το 'φερνε λατρευτικά στα χείλη της ξεχνώντας

στεναγμούς, αρές και βόγγους. Μιαν ημέρα

πριν για πάντα σφαλίσει τα μάτια

χάιδεψα τα πάνσεπτα χιόνια της

και είπα: Κοιμήσου. Θα σε δω πάλι αύριο,

της είπα στο αυτί. Και ήρθε το αύριο

μ'ένα ρούφουλα ρόγχο σε απόμακρο αγγέλιασμα

δίχως να προλάβω ένα «σ' ευχαριστώ, μάνα»

που για δώδεκα χρόνια σαν μυστική

κρεμόταν κι ανεπίδοτη επιστολή στα χείλη μου.

DOISPREZECE ANI

După ce o menghină i-a zdrobit mintea

și a devenit un ghem de oase anchilozate

ea mă ținea de mână ca un bebeluș care

strânge degetul mamei

îl aducea cu adorație la buze, uitând

suspine, blesteme și gemete. Într-o zi

înainte de a închide pentru totdeauna ochii  

i-am mângâiat preasfintele zăpezi

și am spus: Dormi. Te voi vedea iar mâine,

i-am spus la ureche. Și a venit ziua de mâine

cu un horcăit atotsorbitor într-o distantă agonie a morții

fără să apuc un „mulțumesc, mamă”

ce timp de doisprezece ani îmi atârna

ca o scrisoare secretă și nepredată, pe buze.

ΑΥΤΟΚΛΗΤΟΣ

Εποχές αμνημόνευτες θύελλες

καύσωνες έγδαραν το δέρμα της γης

μα εγώ δεν ήρθα

ξενητεμένος σε βαρέα χρέη

μ’ ένα μυαλό πυρετικό που ξανοιγόταν

πειρατής σ’ άγνωστες θάλασσες

ποτέ δεν ήρθα

σαν ν’ αποκοιμήθηκε κατάκοπο

σε πούπουλα λήθης το αίμα

δεν ήρθα

ώσπου μιαν ώρα πρωινής ευδίας

ευμήχανος μεσήλικας

νυκτεγερσίας ένοχος

ήρθα

και βρήκα σκιές λυπημένων προγόνων

στην άκρη στο προσκεφάλι σου κάθησα

σου μίλησα κι έκλαψα

στον τάφο σου, πατέρα!

NESOLICITAT

Vremuri imemoriale furtuni

canicule au decojit pielea de pe pământ

dar eu nu am venit

emigrant în datorii silnice

cu o minte febrilă care se îndepărta în larg

pirat în mări necunoscute

niciodată nu am venit 

ca și cum a adormit epuizat

în puf de uitare sângele

nu am venit

până când la oră matinală de zi senină

inventiv bărbat de vârstă mijlocie

de veghe vinovat 

am venit

și am găsit umbre de triști strămoși

pe margine la capul tău m-am așezat

ți-am vorbit și am plâns

la mormântul tău, tată!

Η ΖΗΛΟΤΥΠΗ

Παρατηρεί άγρυπνη κρυφές μικρές αλήθειες

φερσίματα πείσματα γυρίσματα

κι ανατροπές που φέρνει στ’ ανθρώπινα

η μοίρα! Και όντως η ποίηση πληρώνει τακτικά

τα χρεολύσια της στην τράπεζα του μέλλοντος

μοιάζει ανεξίθρησκη ανένδοτη κι ανεξίγνωμη μα δεν είναι

πως μπορεί να ’ναι η ποίηση ανιδιοτελής

σαν δύστροπη ζηλότυπη γυναίκα ορμάει αβυσσόκολπη

όλο σου ζητάει εγείροντας απαιτήσεις

κι όλο ρίχνει άδεια να πιάσει μισόλογα

πως της κάνεις λαδιές. Όσο γι’ ανάπαυση·

­κι εξαντλημένο η ποίηση σε θέλει δικό της.

GELOASA

Observă vigilentă mici adevăruri ascunse

comportamente încăpățânări răsuciri

și răsturnări pe care le aduce omenirii

soarta! Și într-adevăr poezia își plătește  la fix

ratele datorate băncii viitorului

pare tolerantă religios, inexorabilă și indulgentă la altă opinie dar nu este

cum poate să fie poezia dezinteresată

ca o femeie geloasă indispusă se repede ca un abisal vagin 

neîncetat cerându-ți, ridicând pretenții

și tot face aluzii

cum că cică o înșeli Cât despre relaxare;

–chiar și epuizat poezia te vrea al ei.

Angela Bratsou. Traducerile Angelei Bratsou acoperă un spectru cultural divers: de la istoria artei (sub îndrumarea directă a academicienilor Virgil Cândea și Răzvan Teodorescu, Prof. Dr. Radu Florescu etc.), la proză și poezie, la scenarii de film și teatru, la subtitrare și interpretare de filme, la diverse conferințe și prezentări publice, toate în coroborare cu evenimente la nivel înalt și lansări de carte și expoziții. Aceste traduceri s-au concretizat într-un portofoliu personal de 42 de volume deja publicate și de peste 150 de prezentări și traduceri publicate, cuprinzând capete de afiş dintre cele mai prestigioase, clasici ai modernităţii și scriitori contemporani români și greci în importante reviste culturale din Grecia și România. A primit ‒ în urma unor concursuri ‒ granturi de la Institutul Cultural Român (ICR) pentru publicarea autorilor români în limbi europene, 2010- 2024, de la Fundația Elenă pentru Cultură, în 2022, pentru publicarea unui autor grec în limbi europene, și de la Atelierul pentru traducători FILIT-Iași, România, 2015 până în prezent, pentru promovarea literaturii române în străinătate.