Gunoiul

Astăzi m-am hotărât să scriu despre gunoaie. Aş putea spune că sunt oarecum constrâns, dar pentru că, în definitiv, decizia îmi aparţine exclusiv mie, e corect să spun că „m-am hotărât”. Faptul că voi folosi un alt limbaj decât cel cu care v-am şi m-am obişnuit, este iarăşi o decizie proprie. Explicaţia motivaţiei – fără ca asta să fie o scuză – se va regăsi chiar în conţinutul acestui text.

Definiţia gunoiului este una extrem de succintă, departe de a-i sublinia toate conotaţiile: resturi murdare sau inutile care se aruncă.

Având în vedere această definiţie, principial gunoiul se găseşte oriunde şi a devenit una dintre problemele care sufocă omenirea şi întreaga planetă. Tot principial, gunoiul unui om școlit nu este mai puţin nociv decât cel al unui muncitor cu „patru clase”. Dimpotrivă, aş putea spune că datorită resurselor sale sporite, omul cu stare produce cantităţi mai mari de gunoi. De regulă fiind grupaţi în zonele bune ale aglomerărilor urbane ei aduc mai multă atingere oraşului decât cei de la periferie. Din acelaşi motiv, şi costul asanării este mai ridicat. Mă feresc să fac orice comparaţie cu alte fiinţe, întrucât toate gunoaiele lor sunt produse fireşti ale vieţii și fac parte dintr-un circuit care nu murdăreşte, ci perpetuează. Nefiind degradabil, gunoiul nostru este persistent şi periculos, nu doar pentru noi, ci şi pentru viitoarele generaţii.

Desigur, mai avem şi sensul de îngrăşământ agricol organic sau cel de epitet, dat unui om de nimic. Totuşi, dacă ar fi să judec după înaltele valori morale ale prezentului, atunci niciun om nu ar trebui să fie numit gunoi, în nicio circumstanţă. Însăşi prin calitatea sa intrinsecă, de om, nicio persoană nu poate fi inutilă, chiar dacă asta e ușor discutabil, iar unele sunt destul de murdare. Evident, nu ne putem debarasa de nimeni. Faptul că unii sunt închişi perioade bine determinate şi limitate de timp, cu respectarea tuturor drepturilor, mai puţin acelora cu care plătesc pentru faptele lor, nu reprezintă o debarasare în sens propriu. Unele societăţi, din cele civilizate, folosesc încă suprimarea vieţii individului ca formă de pedepsire, dar noi, europenii, nu trăim în astfel de societăţi.

Aşadar, pentru ca ceva să fie gunoi trebuie să aibă trei atribute care necesită o acţiune: să fie un rest, cu consecinţa inutilităţii, să fie murdar şi ca urmare să fie destinat distrugerii în variate forme, în funcţie de substanţa sa. Aproape orice pe această lume produce resturi, dar parcă aş zăbovi puţin asupra resturilor umane. Şi imediat îmi recunosc vina de a contrazice ceea ce tocmai am afirmat mai sus, anume că niciun om nu poate fi rest, surplus sau alte asemenea cuvinte folosite cu valoare adjectivală. Totuşi, pentru că nu ştiu cum să le zic, vom folosi în mod strict convenţional şi fără nicio conotaţie peiorativă, desigur, termenul de gunoi. Și îmi propun să dovedesc, dincolo de orice echivoc, faptul că niciun om nu poate fi considerat gunoi.

Ar fi prea simplu să ne concentrăm asupra celor ce suportă sau ar trebui să suporte în mod evident pedepsele societăţii în care trăiesc! Mi se pare mult mai interesant să aruncăm o privire către membri sau categoriile socio-profesionale care se bucură de stima şi aprecierea noastră, a tuturor. Unii dintre ei chiar duc societatea asta pe umerii lor. De la insignifianța opiniei mele nu îmi dau seama în ce direcţie, dar cert este că o duc.

Pot fi ei, deci, nişte resturi? Întrebarea este inutilă. Oriunde i-am găsi (strict exemplificativ şi aleator – în politică, comerţ sau justiţie), ei nu pot fi socotiţi în afara necesarului. Nu doar pentru că sunt oameni – fiinţe cu drepturi egale cu toţi ceilalţi membri ai categoriei lor – ci mai ales pentru că ei tind să devină întregul, totul, nicidecum partea de care te poţi lipsi. Ca urmare nici inutili nu sunt. Utilitatea lor este dincolo de orice dezbatere. Evidența se impune cu o forță mult mai mare decât aș putea să produc eu vreodată ceva în sens contrar, chiar dacă aș avea intenția să o răstorn: nu pot fi distruși tocmai pentru că ei sunt marea parte a societăţii, necesară și utilă. Aş putea spune chiar că ei formează toată societatea, măcar aia care cotează, întrucât ceilalţi sunt oarecum, cantitate neglijabilă.

Mai rămâne întrebarea dacă sunt cumva murdari. Exceptându-i pe cei de o anumită condiţie, vedem că în general omul modern este caracterizat de o exemplară curăţenie. Se îmbrăca şi miroase frumos, este politicos, interconectat, se bucură de securitate, îşi laudă și exercită cu prisosință libertatea, ăși idolatrizează persoana. Îşi defineşte noi valori despre care nici nu îmi dau seama cum de nu le-am inventat mai devreme, are un adevărat cult pentru performanţă, optimizare şi eficientă. Are un spirit civic matur, o conştiinţă critică și dă dovadă de responsabilitate socială. Ţi-e mai mare dragul să-l priveşti! Omul actual este un individ aflat în căutarea echilibrului între un confort material fără precedent și o criză de semnificație. Dar şi o criză de principii şi valori sănătoase. Ups! Am pecit-o pe asta, aşa-i? Da, am greșit, dar cred că am și o scuză. Anume aceea că, din ce văd eu, tot ce am enumerat e doar o spoială frumoasă după care se ascunde mizeria. Gunoiul și gunoaiele.

Treaba asta cu mizeria nu mi-e totuși clară. Spun unii, că ar exista și o altfel de murdărie decât cea de pe mâini și de pe haine. O necurățenie a spiritului, a sufletului, o pervertire a moralității. Care cică s-ar manifesta dincolo zâmbetul politicos, politețe și parfum, chiar dincolo de e-mailurile frumos ticlute, care toate încep cu „bună ziua!” și se termină invariabil „cu stimă,”. M-a învățat cineva că indiferent ce aș scrie în conținut, dacă folosesc aceste două formule, sunt la adăpost de a fi considerat nepoliticos. N-aș fi de acord, dar mă bucur că mi s-au deschis ochii spre formula care îmi permite să înjur pe câte unul.

Apoi, cică ar mai fi și modul în care se accede în, și se face politica, importanța care se acordă profitului în cadrul comerțului și modalitatea superficială, tâmpă și lipsită, nu de profesionalism, ci și de cea mai elementară judecată, în cadrul procesului de legiferare și administrare a justiției. Oricum, eu nu prea cred toate acestea, căci dacă așa ar fi, atunci oricine și foarte ușor, s-ar transforma într-un gunoi. Nu peiorativ, desigur, ci în ceva ce societatea ar vrea să elimine. Vă reamintesc că i-am numit aşa strict convenţional, fără conotaţii!

Ori tocmai demonstrasem puțin mai sus că nu îi putem elimina, pentru că am elimina aproape totul și ar trebui să schimbăm viziunea asupra societăţii, să identificăm alt scop pentru care o construim, să redefinim valorile sau să ne întoarcem la cele desuete. Ar fi prea mare efortul! N-ar fi eficient și poate am risca să redevenim barbari. Pare foarte firesc să continuăm pe acest drum foarte frumos conceput, dar imposibil de construit, care nici nu disting încotro duce. Adică…am o idee, dar cred că e mai bine să o țin pentru mine. Căci, deşi pare că ne bucurăm de supremația omului modern și superioriate societății hibridizate între forma de guvernare numită democrație și sistemul economico-social numit capitalism, în mod complet iraţional, parcă mânat de un instinct nesănătos, nu mă pot abţine să nu afirm că şi printre oamenii frumoși, curați și politicoși din prezent, trăiesc foarte, foarte multe gunoaie.

Și imediat îmi fac o vehementă autocritică. Este prima dată când nu reușesc să demonstrez ceea ce mi-am propus într-un eseu. Chiar protestez împotriva opiniei mele şi îmi cer iertare pentru sinceritate, dar cred că am dreptul să fiu oricât de direct, căci asta e esența, chintesența și chiar definiția democrației: să fac ce vreau. Cu stimă!

de Eugen Gomboș