top of page

Palma de Mallorca

La răscruce de vânturi


Palma de Mallorca, insula aceasta plină de migdali, lămâi și măslini, cu catedralele ei, cu plaje încă sălbatice și sate pescărești ascunse printre stânci, cu farul de la Cap Formentor și drumurile suspendate uneori deasupra mării, șerpuind amețitor, insula aceasta mirosind sărat, dulce și iute mi s-a cuibărit pentru totdeauna în suflet.

Spre Formentor


Farul Formentor


În cea dintâi zi petrecută pe insulă am ajuns la Deia, un sătuc pitoresc pe coasta apuseană a Mallorcăi, cu case de piatră risipite pe pantele Muntelui Teix, deasupra Mării Mediterane. Robert Graves a scris aici Eu, Claudius împărat, iar alegerea locului a căpătat mult sens pentru mine, atunci când am ajuns la rândul meu aici. În aer plutește un iz de autoritate supremă care te supune, ca și cum te-ai afla în prezența deținătorului tuturor adevărurilor lumii, ca și cum ai fi nimerit în miezul celei de pe urmă semnificații, profunde și imuabile. Aerul superficial de vacanță s-a risipit din mine și m-am simțit măruntă la picioarele unui lucru însemnat, o esență primordială.

Închiriasem o mașină ca să putem străbate toată insula în șapte zile. Din satul de pe coastă am coborât – cu multe și mari emoții – pe un drum șerpuit către golful de poveste, Cala Deia. Serpentinele în ac de păr aveau o singură bandă, iar mașinile veneau din ambele sensuri. Claxonam cu toții înainte de a intra în bucla serpentinei, ca să ne anunțăm prezența. Cei care se aflau în coborâre opreau pe buza prăpastiei, ca să facă loc celor care urcau. Oamenii buni încap, îmi spunea tata în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, pe când abia învățam să conduc și mă temeam să mă strecor pe lângă o altă mașină, oglindă lângă oglindă.

Complicat, dar peisajul care s-a deschis, odată ajunse în golf, a meritat tot efortul. Ne-a încântat și restaurantul pescăresc Ca's Patro March, acoperit cu stuf și înconjurat de stânci albe, suspendat deasupra mării.

Mult mai ușor am ajuns la Valldemossa, un sat aflat la o jumătate de oră de capitala Palma, care ne-a cucerit cu străduțele înguste, mai toate în pantă sau chiar în trepte, cu aceleași case de piatră și cu intrările pline de flori. Greierii țârâie altfel aici, mai uscat, mai amenințător, iritați din pricina soarelui care arde sus, pe cer și jos, pe pământ. Vegetația e mai țepoasă decât acasă, verdele e mai cenușiu, mai prăfuit, ori poate aerul e ușor încețoșat de căldură.


Valldemossa


Ținem ochii mai mereu mijiți. Nu purtăm ochelarii de soare ca să nu stricăm culorile lumii din jur. Vrem să o păstrăm în amintire așa cum am găsit-o, pe jumătate aspră, piatră, vânt, pini țepoși, pe jumătate un rai de blândețe și iertare, marea oriunde te uiți, mirosul sărat de alge și scoici împresurându-ne, nisipuri albe, pescăruși, lămâi plini de rod și o pace grea, care ni se așează pe umeri stăpânitoare.

După două ceasuri în care am străbătut Valldemossa la pas, pielea mă strânge, bătută de soare și vânt, pe umeri se jupoaie, îmi simt ochii și obrajii încinși. Suntem în fața mănăstirii în care au locuit, pentru câteva luni, George Sand și Chopin. Străbatem coridoarele răcoroase și tăcute, în drum spre chilia cu numărul 4. Țiuitul neîntrerupt al milioanelor de gâze iritate de căldură a rămas în urma noastră, între ierburile de pe coastele dealurilor.

Găsim aici, scufundate în liniște, două cămăruțe care ne lasă impresia că ar putea încăpea în palmele noastre și un hol din care se iese într-o bucățică de grădină ca un paradis privat, pentru uzul a doi îndrăgostiți din alte vremuri. Nu am reușit să găsesc masa la care George Sand a scris O iarnă la Mallorca.

Nu s-a mai păstrat. Am văzut numai tocul și călimara ei, un manuscris și un evantai.

O vreme, tot în Valldemossa a locuit și Jorge Luis Borges, care a scris aici poezia La Catedral.


Obiecte George Sand


Capitala insulei, orașul port căruia romanii i-au spus Palma, iar spaniolii Mallorca, este dominată de Catedrala La Seu, construită chiar pe malul mării. Pe când pornise cu o flotă de corăbii ca să cucerească insula, Regele Iacob I al Aragonului a fost la un pas de moarte, în timpul unei furtuni. Speriat, el a promis că va ridica pe insulă o catedrală până la ceruri, dacă va scăpa cu viață.

Construcția începută în 1229 a fost terminată peste o sută de ani, iar peste încă opt sute de ani stau cu spatele la catedrală și cu fața la mare - așa cum vor fi stat probabil sute de capelani și mercenari aragonezi ori catalani, așteptând corăbiile – și mă întreb cum se vor fi văzut turnurile gotice de pe mare? Vânturi calde mătură coastele, piatra dogorește în spatele meu, simt în jur prezențe vechi și nu pot scăpa de sentimentul că cineva ne îngăduie aici.



Catedrala La Seu


Cap de Formentor, punctul de întâlnire al vânturilor, este locul unde se termină Mallorca, un picior înalt de stâncă aruncat în Mediterana, pe care a fost ridicat farul. La data la care am sosit noi, accesul cu mașina era oprit pe ultima porțiune de drum, iar la far se putea ajunge numai cu autocarele. Abia ajunse sus am înțeles că acesta fusese, de fapt, un lucru bun, pentru că drumul este deosebit de anevoios, zece kilometri de-a lungul coastei stâncoase, mai șerpuit decât Transfăgărășanul nostru, cu parapet numai din loc în loc, și acela ridicat abia câteva palme de la sol.



Cap Formentor


Autocarele se trecurau uneori prin locuri înguste tăiate în piatră, iar pereții stâncii se aflau numai la câțiva centimetri de geamuri și de nasurile noastre îngrămădite unele peste altele. Străbăteam pâlcuri de pini țepoși de piatră care se sfârșeau brusc, iar în fața noastră se ivea pentru câteva clipe marea, mai albastră decât ar merita un om să o vadă vreodată.

Neîmblânzit și frumos, drumul este stăpânit de caprele sălbatice care traversează șoseaua fără grabă sau teamă. Uneori chiar se opresc preț de o clipă, cercetează cu priviri stăpânitoare autocarul și își continuă drumul numai după un moment de gândire.Vântul sună aici ca marea și marea sună ca vântul. Se îngână unul pe altul ca într-o ceartă veche, obosită, în familie, care durează de atâta amar de vreme încât numai ei o mai înțeleg și nici măcar ei nu mai știu de la ce a pornit.

Sus, la picioarele farului, deasupra mării și a lumii a fost punctul în care m-am simțit iertată de tot ce am greșit cu fapta, cu vorba ori cu gândul și îngăduită într-un rai descoperit, rând pe rând, de cartaginezi, romani, bizantini, arabi, spanioli și de valuri de scriitori, poeți și pictori care au scris sau au pictat aici. Răsuflările lor încă mai răcoresc locurile uneori. Câte un gând uitat în urmă atunci când au plecat încă mai aruncă o altfel de lumină în jur, iar mie mi se pare astăzi că o văd și nu înțeleg cu adevărat ce este.



Valldemossa - chilia nr. 4 a lui George Sand



Golful


Palma de Mallorca


Palma de Mallorca


de Simona Antonescu








55 afișări2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Costa del Sol

2 Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
Eugen Gombos
Eugen Gombos
Jul 30, 2023
Rated 5 out of 5 stars.

Mi-a placut! Si nu doar pentru exotismul locurilor descrise!

Like

Rated 5 out of 5 stars.

Foarte frumos!

Like
bottom of page