top of page

Pastelul-convenție

Poza scriitorului: Adrian LesenciucAdrian Lesenciuc

Pastelul ca simplă convenție


Pastelurile sunt, la Nicolae Stoie, o simplă convenție. Nicidecum poetul sibian școlit la Cluj și stabilit la Brașov nu propune prin Pastelurile de la Ocna Sibiului[1] o poezie descriptivă în care peisajul în fața căruia contemplă să reflecte stări ale sufletului. Straniu e că îl descoperim în receptarea criticii de întâmpinare ca peisagist, ca meșteșugar al formei fixe în care suprapune reflexia acuarelei în griuri (după întunecare, după violetul crepuscular al lui Bacovia) ilustrând invariabil Ocna Sibiului natală peste eul liric contemplativ și grav. Altceva se întâmplă în volumul atât de apreciat la Brașov – pentru cartea din 2007, Nicolae Stoie a primit premiul Filialei Brașov al Uniunii Scriitorilor din România pentru poezie; se întâmpla, deci, înainte ca poetul să decidă să se mute la filiala din Sibiu – care vine după 32 de ani să reconstruiască un peisaj reflectat în cristalul salin al timpului, care poartă numele de „Ocna Sibiului” și care face parte din volumul, de asemenea premiat de filiala brașoveană, O ramură deasupra ierbii[2]:

 

Lumea era acolo un pământ de sare,/ Vitele pășteau săratele pășuni,/ Sarea, călătorind prin lapte, spre-o lume viitoare,/ Făcu popas în mine venind de la străbuni.// Doar mama mai credea că sunt în sărbătoare/ A cărnii dulci, sarea menit să o alin./ Dar într-o zi văzu cum dă în floare/ În colțul gurii mele un surâs salin.// Și sarea picura din stelele-aburite/ Pe câmp în loc de rouă încât spre dimineață/ Atârnau de lunga zării stalactite/ Cum iarba sub streașini țurțurii de gheață.// De jos în sus atuncea creștea de sare-un munte,/ Sudoarea lui de sare se îngheța abrupt,/ Cu rădăcini de sare înfipte până unde/ Izvoarele de sare curgeau pe dedesupt.// Pe scări săpate-n sare ai mei urcau în șir,/ Atât de mulți la număr, atât de fără nume,/ Încât îmi pare astăzi că doar un cimitir/ Mormintele de sare și le mișca prin lume.// Lumea era acolo un pământ de sare,/ De tălpile de sare frământat;/ Îți mai aduci aminte, sub un cer de sare/ Sărutul meu de sare ți l-am dat. (pp.49-50). 

 

Nici măcar acest inaugural pământ textual de sare nu este un pastel în adevăratul sens al cuvântului. E o încercare testamentară argheziană în anii lipsei de orizont, în anii furtunii de sânge în carne, care amintește de un Nichita năvalnic și nicidecum de poezia lui, și al începuturilor lumii. Un Arghezi răsărit sălbatic în peisajul egal al unui echinox transilvănean (inclusiv cu majusculă) era mai degrabă conturul după care să-și modeleze, în metrica inegală, dar de o sonoritate remarcabilă, orizontul. Până și în volumul din 1975, Arghezi va reveni inaugurând, cu creionul cu care a mâzgălit Dumnezeu lumea, pagina nescrisă: „Pe zăpada unei coli de hârtie,/ cuvântul” (Arghezi, p.67). Șaptezecist – dacă sunt acceptate și formularea, și generația –, echinoxist din promoția lui Dinu Flămând și a lui Adrian Popescu, păstrând filonul unui transilvănism textual care vibrează și-n peisajele însorite ale Iberiei, și-n cele ale Umbriei ale peregrinărilor celor doi, Nicolae Stoie debutează în 1969 cu Consemnele necesare, la vârsta dezghețului relativ, publică la doi ani distanță Drumul spre solstițiu (menținându-se în Echinox) și păstrează încă de la volumul de început și umbra unei amărăciuni transmise prin scara de sare a generațiilor, și gustul sărat al memoriei locului, pentru că Ocna Sibiului, cea care va apărea în paginile din 2007 ca revărsare vâscoasă de sare, e prezentă pretutindeni. Ceva din poezia aurorală a lui Nicolae Stoie (sau Stoe, cum semna în acele vremuri), cu satele transilvane deschizându-și larg ochii în pagini, mirându-se de lumina zilei și a cunoașterii, e păstrat până la volumul publicat cu zece ani înaintea trecerii. Probabil că ceea ce rămâne constant e actul ceremonial al poeziei sale, și atunci când ea se exprimă cu voioșia salutului din O ramură deasupra ierbii: „Doar Bună ziua, îți spun, Bună ziua,/ și limba mi-e umedă de emoție ca frunza/ florii pe care ai adus-o acasă în zori/ dintr-o câmpie uitată peste noapte sub rouă” (Bună ziua, p.5) și atunci când, fără să salute, se trezește față în față cu fantoma propriei tinereți de care se ciocnește:

 

fantoma tinereții mele ratate/ din chipul meu de-acum își face mască/ fotografii face lângă zidul vechi de cetate / tolănită-n zăpada moale de iască// de mă uit la oglinda apei cum narcis/ chiorâș se zgâiește la mine fantoma:/ niciodată n-ai fost și n-ai scris/ ca virgil mazilescu și paul goma// zidul, cetatea, zăpada... albastre iluzii,/ transfuzii de aer prin măduva de oase;/ pasărea mihai viteazu cutreieră duzii/ frunzele duzilor îngrașă viermi de mătase// viermii l-au mâncat pe virgil și horațiu/ și dorm în cotețele lumii sătui/ ecoul foșgăielii lor umple spațiu/ dintre acel ce va fi și acel care nu-i// sunt cel mai frumos, rosti radu stanca/ sunt cea mai frumoasă, șopti blandiana/ stanca sta-n castan ca/ privighetoarea ce umple de triluri poiana// castanul e acum o coloană de fum,/ o scară de sunete ce îngână clopotul/ de aer apa vavilonului unde șezum/ și plânsem imitându-le ploilor ropotul// ploaia de sunete umple un dâmb/ cu iarba amintirii din vremea trecută/ de unde fantoma cu chipul scălâmb/ ridică steagul alb pe redută// tolănită stă lângă zidu-n paragină/ fantoma veselă și tristă;/ bea pe terasa galbenă ceai de patlagină/ și contemplă priveliștea ca o turistă. (Prefață, din volumul Pastelurile de la Ocna Sibiului). 

 

Nu o poezie de binețe aduce volumul matur, ci una a ceremonialului trecerii, a unui ceremonial difuz, ușor dizolvabil în aerul dimineții de toamnă târzie, rece și brumat, în care se înfiripă fantoma tinereții privind pasageră peregrinările și întoarcerile în mereu același loc potențator, Ocna Sibiului, care loc pozează și el, ostentativ, în convenția numită poetic pastel. O întâlnire cu sine nemediată de peisaj – peisajul e doar pretextul pentru a marca pe harta literaturii, parcursul estetic al lui Virgil Mazilescu ori cel etic al lui Paul Goma – e „pastelul infidel”, cum îl numește A.I. Brumaru (există în formularea eseistului brașovean o notă de relativitate care, în peisajul tomnatic al volumului din 2007, ar transforma și Ocna Sibiului însăși, de la bun început, în proiect fantomatic; de altfel, această închipuire de abur proaspăt pe cerul înghețat al vârstei e proiectul pastelurilor închipuite ale lui Stoie) pe care îl practică poetul sibian. E o iarnă în așteptare, ca-n poemul Sfârșit de toamnă pe Dealul Papistașilor, care limpezește privirea, care permite trecerea dincolo de orizonturile pe care nu le conturase precis în volumele de debut, o iarnă din care a dispărut și Arghezi, din care a plecat tiptil și tânărul Bacovia, în care în crăpăturile textuale ale unei învechite matrițe argheziene de organizare a textului, prin care a putut trece lumina lui Blaga, dar prin care se întrevede întunericul fără seamăn, Nicolae Stoie a îndesat ironie suficientă, care nu ține de cald, ba chiar sarcasm, de asemenea înfrigurat, peste care a întins lutul moale al propriei ființe. Cu lumina proprie ar fi putut capitona poetul propriile poeme, cu acea lumină care-l însoțea în volumul din 1975: „Merg spre mine scăldat în lumina ca o dulce tălmăcire a luminii.// În apele înghețate ale cerului tremură, albă, o stea/ și bat clopote în marile orașe ale lumii.// Lumina e dulce ca o tălmăcire a pietrei” (Drumul, p.32), dar vremea echinoxului a trecut și un alt solstițiu, al stelelor reci și îndepărtate, se anunță în pagini. Sunetul clopotului se sparge de aerul rece, aerul rece poartă în cioburi sunetul clopotului auzit în tinerețe. Totul sucombă. Până și îngerul de sare al locului, plutind peste Ocna Sibiului ca personajele fără profil aerodinamic ale lui Chagall, năpârlește și se îndoapă cu cărți:

 

de când mă știu îmi dă târcoale/ un înger ce sare; cercuri albe descrie/ deasupra mea în aerul suprasaturat/ de aripile îngerilor din poemele cu îngeri/ ale lui v. voiculescu de aripile îngerilor/ din poeziile locuite de îngerii/ lui nichita stănescu; abia de-nfloreau/ pe săratele-mi buze cuvintele/ înger îngerelul meu și aerul se umplea/ deasupra mea de foșnet de aripi și/ norii de sare se roteau precum ulii/ cu privirile-nfipte în spatele șoarecilor/ ce aleargă toamna prin miriștea-n flăcări:/ „ia cartea, mănânc-o”, îi spun,/ „satură-te odată”, îngerului de sare din livadă/ golaș de parcă ultimii fulgi de zăpadă/ nu i s-ar mai prinde de aripi: mais ou sont,/ mă întreabă și mestecă-n silă filele cărții/ nu lasă nimic în farfurie ca unul/ ajuns din întâmplare la cantina săracilor:/ acolo ți se bagă pe gât orice, dar gâtul/ îngerului de sare e un tub de sare/ unde văzduhul când se răstoarnă/ se-aude-n zori țipătul răgușit de goarnă/ scos de trompeta lui crăcea pe deal/ ori de câte ori îngerul de sare își lua zborul/ peste casele cu acoperișuri de țiglă roșie. (Îngerul de sare, din volumul Pastelurile de la Ocna Sibiului). 

 

Descompunerea de sus, a îngerului năpârlit care pendulează peste olane în aerul strident al toamnei e dublată de cea de jos, a poetului însuși, coborât în amintire „pe timpul cârciumii lui Bărbătoaie”, printre fantomele de scrum care au populat-o: „și stau în crâșmă și visez s-o am pe/ frumoasa pentru care beau cocârțuri/ de mă trezesc în zori de zi cu crampe/ și îți recit în loc de versuri pârțuri” (Cârciuma lui Bărbătoaie).

Nu impresii pasagere populează Pastelurile de la Ocna Sibiului, ci, în ciuda fantomaticelor prezențe care îndrumă pașii lectorului pe strada Mihai Viteazu, ori în căutarea umbrei lui Petöfi, ori pe malul Visei, consistentele imagini ale unei locuiri perpetue. Acesta e pastelul-convenție al lui Stoie, un altfel de poezie a unui poet autentic, cu voce clară, limpede ca sunetul clopotului în aerul înghețat al toamnei târzii, în așteptare.  


[1] Nicolae Stoie. (2007). Pastelurile de la Ocna Sibiului. Brașov: Editura Pastel. 111p.

[2] Nicolae Stoie. (1975). O ramură deasupra ierbii. București: Editura Cartea Românească. 92p.


de Adrian Lesenciuc

85 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
Tomozei & Piersic

Tomozei & Piersic

A.I. Brumaru

A.I. Brumaru

Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating

  Pentru a fi la curent cu noutățile noastre, te invităm să te înscrii mai jos.

bottom of page