Trezirea
La vreo câteva zile
După ce se trezise
Din morți,
Crisboi le povestise celor din jur
Că-n noaptea aceea,
Când nu se auzea,
De nicăieri,
Țipenie
Sau
Scrâșnet
Sau
Frângere de umbră,
În adâncurile pământului,
Unde fusese coborât,
Simțise o furnicătură
Care, ba îi cobora, ba îi urca
Jucăușă
Pe șira spinării.
A durat ceva, îndeajuns,
Să-l trezească brusc
Și să dea cu capul de capacul
Copârșeului mult prea întunecat.
Revenit la viață,
Nu rămăsese mirat de locul
În care se afla.
Dormise un somn în care,
Încă de la început își simțise
Întreg corpul învăluit într-o plapumă de plumb
Care nu-l lăsa să se miște în nicio direcție.
Nu avea cum să se trezească,
Oricât de mult și-ar fi dorit,
Oricât de mult ar fi simțit, înainte,
Mișcare în jurul său, vorbe, gesturi, plânsete,
Corul cântând, copiii alergând, urcarea lui anevoioasă
Într-o căruță, mersul spre cimitir, bocetele
Și câte și mai câte!
Era conștient,
Din prima clipă
În care închisese ochii,
Că ceilalți îl crezuseră mort
Și se comportaseră ca atare.
Dar, iată că reușise să se trezească acum.
Însă, oricât se străduia, se sforța
Să împingă capacul, să dea pământul la o parte,
Să iasă la lumină,
Nu reușea defel!
Pesemne, era și foarte slăbit, avea un gust amar în gură,
Pulsul îi era destul de neastâmpărat și
Își avea încă
Inima învăluită în mătasea de cenușă a oboselii.
Nu știa ce să facă, cum să gândească.
De striga,
Și-ar fi irosit și
Ultimul zvâcnet de energie.
Dar, dintr-o dată, de undeva de la picioarele sale,
Izvorâse un fir de lumină care se transformă
Într-o ușoară ceață alburie
Și se înșirase-n tot coșciugul.
Se simțise și el mai ușor,
Senzația de încremenire
Dispăruse,
Își putea mișca în voie
Corpul,
Avea destul loc, poate și prea mult,
Să se-ntoarcă pe toate părțile.
Deodată, între el și capac
Se iscase o distanță enormă,
Un cheag de lumină orbitoare cuprinsese capacul,
Îndepărtându-l,
Crisboi închisese ochii care îl ardeau
Și începuse să se trezească-n capul oaselor,
Să se ridice în picioare,
Să se-nalțe tot mai mult, într-un ritm lent,
Până ajunsese destul de aproape
De capacul care părea acum făcut
Din miez de fulger.
Și, când ajunsese și mai aproape,
Capacul se deschisese ca o fereastră,
Lăsându-l să treacă și poposise într-un spațiu
Care aducea cu-n cer sclipitor, apoi, din nevăzut
Apăruse o altă fereastră
Care se deschisese și ea, lăsându-l să treacă
Într-un alt spațiu care părea făcut din miere
Încremenită ca ceara, de unde se deschisese
O altă fereastră, mult mai mare decât primele,
Lăsându-l să intre printr-un tunel făcut tot
Din pânze groase, umede, de păianjen, la capătul căruia
Stătea un înger dolofan cu aripi de muscă și mustăcioară
Neagră ca abanosul.
Acesta ținea
O făclie pe care ardea o lumină în interiorul căreia
Se deschideau și se-nchideau o groază de pleoape,
Ce scoteau la iveală ochi livizi de diferite culori și mărimi
Care-l priveau numai pe el,
Gângurind parcă.
Se apropiase de înger și acesta se întorsese puțin,
Cât să-și zărească fețele obosite, dar mulțumite.
Îngerul
Făcuse un semn cu făclia și în întuneric se deschisese o nouă fereastră
Prin care Crisboi, de parcă cineva
Îi trăsese un șut,
Ieșise plin de pământ, afară din groapă, cât pe ce
Să aterizeze peste crucea de vizavi.
Acestea fuseseră spuse
Celor care, cutremurați, voiau să-l asculte,
Căci, prin povestea de față,
Voia să sublinieze nu neapărat
Minunea învierii sale,
Ci faptul că ieșise din groapă
Ca prin niște ferestre
Și că pe parcursul trecerii sale prin ele,
Simțise de parcă s-ar fi aflat
La mari altitudini,
Într-un aer curat de munte,
Cu lumina bătându-i
Drept în față,
Oblojindu-l,
Făcându-l
Să-și uite de toate,
Deschizându-i ușor
Băierile cele uscate ca iasca
Ale inimii.
Iar, de-atunci încoace,
Se simte
Întinerit
Pe viață.
de Savu Popa
Născut în 1991, la Sibiu, Savu Popa este doctor în filologie în cadrul Școlii Doctorale a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, fiind semnatar al unei teze de doctorat despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia optzecistă. A debutat în revista ,,Euphorion”, în 2004, cu un grupaj de versuri. De-a lungul timpului, a publicat versuri, proză și cronici literare în diverse reviste tipărite sau online: ,,România literară”, ,,Euphorion”, ,,Ateneu”, ,,Sintagme literare”, ,,Discobolul”, ,,Familia”, ,,Literadura”, ,,Neuma”, ,,Algoritm literar”, ,,Revista Cenaclului de la Păltiniș”, ,,Tribuna”, ,,Lumină lină”, ,,Hyperion”, ,,Mozaicul”, ,,Urmuz”, ,,Bucovina literară”, ,,Zona nouă”, ,,Actualitatea literară”, ,,Viața românească”, ,,Zona Literară”, ,,Cervantes”, ,,Banchetul”, ,,Litere”, ,,Steaua”, ,,LitArt”, ,,Argeș”, ,,Qpoem”, ,,Qproză”, ,,O mie de semne”, ,,Literomania”, ,,Liternautica”, ,,Noise poetry”, ,,Prăvălia culturală”, ,,Parnas XXI”, ,,Revista de povestiri”, ,,Caiete Silvane”, ,,Libris”, ,,Timpul”, ,,Kryton” (Madrid), ,,Itaca” (Dublin) etc.. A publicat, până acum, trei cărți de poezie: ,,Ipostaze” (2017, la Editura ,,Paralela 45”), ,,Noaptea mea de insomnie” (2018, Editura ,,Cartea românească”) și ,,O camera fără prize” (2021, la Editura ,,Casa de Pariuri Literare”). Pe lângă acestea a publicat, în 2022, volumul ,,O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan”, la Editura ,,Eikon”. În prezent, este profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă apariție a sa este volumul de povestiri ,,Strigoița” (2023), la ,,Editura pentru Artă și Literatură”.
Comments