top of page

Poem epic


Trezirea


La vreo câteva zile

După ce se trezise

Din morți,

Crisboi le povestise celor din jur

Că-n noaptea aceea,

Când nu se auzea,

De nicăieri,

Țipenie

Sau

Scrâșnet

Sau

Frângere de umbră,

În adâncurile pământului,

Unde fusese coborât,

Simțise o furnicătură

Care, ba îi cobora, ba îi urca

Jucăușă

Pe șira spinării.

A durat ceva, îndeajuns,

Să-l trezească brusc

Și să dea cu capul de capacul

Copârșeului mult prea întunecat.

Revenit la viață,

Nu rămăsese mirat de locul

În care se afla.

Dormise un somn în care,

Încă de la început își simțise

Întreg corpul învăluit într-o plapumă de plumb

Care nu-l lăsa să se miște în nicio direcție.

Nu avea cum să se trezească,

Oricât de mult și-ar fi dorit,

Oricât de mult ar fi simțit, înainte,

Mișcare în jurul său, vorbe, gesturi, plânsete,

Corul cântând, copiii alergând, urcarea lui anevoioasă

Într-o căruță, mersul spre cimitir, bocetele

Și câte și mai câte!

Era conștient,

Din prima clipă

În care închisese ochii,

Că ceilalți îl crezuseră mort

Și se comportaseră ca atare.

Dar, iată că reușise să se trezească acum.

Însă, oricât se străduia, se sforța

Să împingă capacul, să dea pământul la o parte,

Să iasă la lumină,

Nu reușea defel!

Pesemne, era și foarte slăbit, avea un gust amar în gură,

Pulsul îi era destul de neastâmpărat și

Își avea încă

Inima învăluită în mătasea de cenușă a oboselii.

Nu știa ce să facă, cum să gândească.

De striga,

Și-ar fi irosit și

Ultimul zvâcnet de energie.

Dar, dintr-o dată, de undeva de la picioarele sale,

Izvorâse un fir de lumină care se transformă

Într-o ușoară ceață alburie

Și se înșirase-n tot coșciugul.

Se simțise și el mai ușor,

Senzația de încremenire

Dispăruse,

Își putea mișca în voie

Corpul,

Avea destul loc, poate și prea mult,

Să se-ntoarcă pe toate părțile.

Deodată, între el și capac

Se iscase o distanță enormă,

Un cheag de lumină orbitoare cuprinsese capacul,

Îndepărtându-l,

Crisboi închisese ochii care îl ardeau

Și începuse să se trezească-n capul oaselor,

Să se ridice în picioare,

Să se-nalțe tot mai mult, într-un ritm lent,

Până ajunsese destul de aproape

De capacul care părea acum făcut

Din miez de fulger.

Și, când ajunsese și mai aproape,

Capacul se deschisese ca o fereastră,

Lăsându-l să treacă și poposise într-un spațiu

Care aducea cu-n cer sclipitor, apoi, din nevăzut

Apăruse o altă fereastră

Care se deschisese și ea, lăsându-l să treacă

Într-un alt spațiu care părea făcut din miere

Încremenită ca ceara, de unde se deschisese

O altă fereastră, mult mai mare decât primele,

Lăsându-l să intre printr-un tunel făcut tot

Din pânze groase, umede, de păianjen, la capătul căruia

Stătea un înger dolofan cu aripi de muscă și mustăcioară

Neagră ca abanosul.

Acesta ținea

O făclie pe care ardea o lumină în interiorul căreia

Se deschideau și se-nchideau o groază de pleoape,

Ce scoteau la iveală ochi livizi de diferite culori și mărimi

Care-l priveau numai pe el,

Gângurind parcă.

Se apropiase de înger și acesta se întorsese puțin,

Cât să-și zărească fețele obosite, dar mulțumite.

Îngerul

Făcuse un semn cu făclia și în întuneric se deschisese o nouă fereastră

Prin care Crisboi, de parcă cineva

Îi trăsese un șut,

Ieșise plin de pământ, afară din groapă, cât pe ce

Să aterizeze peste crucea de vizavi.

Acestea fuseseră spuse

Celor care, cutremurați, voiau să-l asculte,

Căci, prin povestea de față,

Voia să sublinieze nu neapărat

Minunea învierii sale,

Ci faptul că ieșise din groapă

Ca prin niște ferestre

Și că pe parcursul trecerii sale prin ele,

Simțise de parcă s-ar fi aflat

La mari altitudini,

Într-un aer curat de munte,

Cu lumina bătându-i

Drept în față,

Oblojindu-l,

Făcându-l

Să-și uite de toate,

Deschizându-i ușor

Băierile cele uscate ca iasca

Ale inimii.


Iar, de-atunci încoace,

Se simte

Întinerit

Pe viață.

de Savu Popa


Născut în 1991, la Sibiu, Savu Popa este doctor în filologie în cadrul Școlii Doctorale a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade“ din Târgu Mureș, fiind semnatar al unei teze de doctorat despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia optzecistă. A debutat în revista ,,Euphorion”, în 2004, cu un grupaj de versuri. De-a lungul timpului, a publicat versuri, proză și cronici literare în diverse reviste tipărite sau online: ,,România literară”, ,,Euphorion”, ,,Ateneu”, ,,Sintagme literare”, ,,Discobolul”, ,,Familia”, ,,Literadura”, ,,Neuma”, ,,Algoritm literar”, ,,Revista Cenaclului de la Păltiniș”, ,,Tribuna”, ,,Lumină lină”, ,,Hyperion”, ,,Mozaicul”, ,,Urmuz”, ,,Bucovina literară”, ,,Zona nouă”, ,,Actualitatea literară”, ,,Viața românească”, ,,Zona Literară”, ,,Cervantes”, ,,Banchetul”, ,,Litere”, ,,Steaua”, ,,LitArt”, ,,Argeș”, ,,Qpoem”, ,,Qproză”, ,,O mie de semne”, ,,Literomania”, ,,Liternautica”, ,,Noise poetry”, ,,Prăvălia culturală”, ,,Parnas XXI”, ,,Revista de povestiri”, ,,Caiete Silvane”, ,,Libris”, ,,Timpul”, ,,Kryton” (Madrid), ,,Itaca” (Dublin) etc.. A publicat, până acum, trei cărți de poezie: ,,Ipostaze” (2017, la Editura ,,Paralela 45”), ,,Noaptea mea de insomnie” (2018, Editura ,,Cartea românească”) și ,,O camera fără prize” (2021, la Editura ,,Casa de Pariuri Literare”). Pe lângă acestea a publicat, în 2022, volumul ,,O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan”, la Editura ,,Eikon”. În prezent, este profesor de limba și literatura română. Cea mai recentă apariție a sa este volumul de povestiri ,,Strigoița” (2023), la ,,Editura pentru Artă și Literatură”.


71 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

SEQUENTIAE

Bình luận

Đã xếp hạng 0/5 sao.
Chưa có xếp hạng

Thêm điểm xếp hạng
bottom of page