top of page

Reabilitarea leilor

Actualizată în: 10 apr.

O scurtă plimbare în rezervația cu lei schimonosiți


Mă gândesc, adeseori, la o reabilitare a leului şi cum aş putea începe acest demers. S-ar impune, mai întâi, o eliberare a leilor din jugul fierarilor, pietrarilor, pictorilor medievali şi adulatorilor de zeități. Vor rămâne locuri vacante, vom putea alege să stăpânim pământul pe deplin. Uite, de pildă, oamenii vor lua în consemn, fără concurență, toate fântânile din piețele publice. Apa le va curge din guri şi din nări, vor răcori drumeții şi toate păsările cerului. Vor străjui intrări în parcuri, clădiri, şi vor flanca frontispicii. Vom bate la uşi cu un cerc ținut strâns în dinți de un voinic, clanțe vor fi chiar labele voinicului. Vom intra, iar gazda ne va agăța hainele în degetele lungi ale unei domnişoare, posibil fostă pianistă. În salon, câteva perechi de picioare splendide susțin masa de marmură. Ce binecuvântare să-mi pot freca picioarele de pulpele lor în timpul masticației! Ne uităm apoi la un film produs de Metro-Goldwyn-Mayer, iar Leonardo di Caprio, un pseudo-leu corcit cu o capră, zbiară din cadrul emblemei proaspăt părăsită. De pe capota unui automobil, o balerină taie aerul cu mişcări elegante, devenită noua emblemă a constructorului care a dezrobit leii. Unui alt constructor i-au scăpat jaguarii din cuşti. Leii coboară de pe steaguri, de pe scuturi, un adevărat exod către păduri dinspre muzeele lumii. Fenomenul ia amploare. În Valea Soarelui, egiptenii privesc cu îngrijorare viitorul. S-a mai încercat acolo o astfel de revoluție şi schimbul de putere leu-om s-a încheiat nedecis: leul nu a avut timp să coboare de pe soclu, iar omul nu a urcat de tot. Popoarele cu leul vistiernic se pregătesc de noi investiri. Bulgarii vor slobozi leul poreclit Leva şi vor bate pe monede parfumul şi dulceața de trandafiri. La noi, cocoşeii vor cânta iar pe toate gardurile băncilor. Nativii din zodie se îngrămădesc la uşile maternităților să treacă în Rac, câțiva, mai circumspecți, aşteaptă în burți să-i aducă utopic pe lume Fecioara. Leul, măreață creatură, jivina adusă atât de uşor în curtea omului. Dacă mustangii erau prinşi cu lasoul, leul a fost prins cu kitch-ul, acel instrument barbar care putea fi mânuit de oricare ucigaş, în artă. Leul nu a fost doar înfrânt, batjocorit, disprețuit, dar a fost chinuit în forme extravagante, tras în tot felul de imagini distorsionate de parcă nu ar fi fost doar sclavul, ci însăşi creația omului. În arta medievală nu părea să existe nici o concepție greşită sau exces de demnitate privitor la stăpânul pădurilor şi rege al brutelor. Dintre toate creaturile ciudate care pândesc din paginile cărților medievale, nici una nu este mai tulburătoare decât leii. Imagini cu aceste feline mari, erau destul de comune în acea perioadă, erau de altfel intens folosite de filosofia scolastică. Iconografia leului a devenit parte omniprezentă a culturii vizuale. A apărut în diferite ipostaze, de la manuscrise şi picturi, până la heraldică şi țesătura concepută pentru a proteja caii. Imagini cu lei puteau fi întâlnite, mai cu seamă, în bestiare, manuscrise care adunau descrieri ale animalelor, adevărate wikipedii ale acelor vremuri. De obicei, leii apăreau primii, aveau un loc de cinste dintr-un anumit motiv. Dincolo de simplele descrieri ale faunei lumii, bestiarele aveau şi un alt scop, acela de a ilustra idei religioase prin intermediul animalelor. Ceea ce sugera comportamentul animalelor era introdus în societate. Societatea umană trebuia organizată întocmai. Aspectele simbolice ale leilor erau, fără îndoială, la fel de importante pentru artişti cum erau trăsăturile fizice, de fapt. Potrivit acelor vremuri, leii erau frecvent comparați cu Hristos. Poveştile cu lei au călătorit prin Evul Mediu, au fost povestite şi repovestite, detaliile au fost schimbate şi impregnate de nuanțe creştine. Bazat pe observația că leoaicele îşi lingeau abundent puii după naştere, iar puii nu îşi deschideau ochii, scriitorii vremii au ajuns la concluzia că puii de leu nu s-au născut complet şi era necesar să le dea formă întocmai lui Dumnezeu când i-a modelat pe Adam şi pe Eva. Chiar şi răgetul unui mascul adult a căpătat un sens creştin. Se spunea că suflul răgetului îi aduce urmaşii la viață a treia zi după naştere, fapt similar cu învierea lui Isus după crucificare. Se credea, de asemenea, că leii dorm cu ochii deschişi, astfel că medievalii comparau acest fapt cu moartea fizică şi supraviețuirea spirituală. Aceste convingeri, cumulate cu reprezentările din bestiare, empatizau cu măreția fizică a leului şi au ajutat la promovarea reputației de rege peste viețuitoare, echivalentul uman al lui Hristos. Un aspect cert este acela că artiştii medievali nu erau preocupați de realism. Multitudinea reprezentărilor din artă a leilor, în speță, se constituie într-o dovadă peremptorie. Multe reprezentări ale leilor aveau puține asemănări cu animalele reale. Câteva tulburătoare ilustrații le-au arătat cu chipuri asemănătoare oamenilor sau ale altor animale. Bietele creaturi erau jupuite, dacă îmi este permis să mă exprim astfel, de adevărata lor piele, şi nu mă pot abține din a mă întreba cum ar fi arătat un ecorşeu!? Greu de identificat chiar şi cu pielea pe ele, când un pui de leu putea trece cu uşurință drept miel în arta medievală şi, spunând asta, nu rezist imboldului de a insera o cunoscută fabulă scrisă de George Topârceanu, „Leul deghizat”: Leul s-a-mbrăcat odată/ Într-o piele de măgar,/ Să colinde țara toată/ Din hotar până-n hotar,/ Ca să vadă cum se poartă lupii (marii dregători)/ Cu noroadele-i blajine de supuşi rumegători./ Deci, trecând el într-o seară la o margine de crâng/ Ca un biet măgar nătâng,/ Nişte lupi, cum îl văzură, se reped la el pe loc./ -Stați, mişeilor! Ajunge, - că vă rup în dinți acuşi!/ (strigă leul, apărându-şi pielea cea adevărată)/ Astfel vă purtați voi oare cu iubiții mei supuşi?.../ Lupii, cunoscându-i glasul, îndărăt s-au tras pe dată,/ Şi de frică se făcură mici, ca nişte cățeluşi./ - O, măria-ta! Iertare!/ Zise cel mai diplomat,/ Semănai aşa de tare/ C-un măgar adevărat!... Revenind la bestiare, sau bestiarium, cum mai erau cunoscute acestea şi implicit la arta medievală, o imagine extrem de tulburătoare este cea din lucrarea pictorului olandez Rogier van der Weiden, datată în anul 1450, pe care o revăd cu un soi de fascinație vecină cu mila, ori de câte ori trec pragul Institului de Artă din Detroit, unde locuiesc, în care un leu este surprins cu o grimasă umană de durere în timp ce Sfântul Ieronim scoate un spin din laba animalului. O imagine dintr-un bestiar, de exemplu, înfățişează un leu în nuanțe suprarealiste de roşu, cu dinți aidoma omului. Într-o altă imagine, un leu este reprezentat cu aripi, ori acest lucru este de competența teratologiei. Alte imagini portretizează lei cântând la instrumente muzicale. De ce erau aceşti lei atât de ciudați? Unul dintre motive este, pur şi simplu, pentru că europenii medievali nu au avut ocazia să vadă ei înşişi un leu. Deşi impunătorul animal a trăit odată în părți ale continentului, a fost extirpat odată cu rostogolirea Evului Mediu peste vechiul continent. Mulți lei au fost aduşi în Europa timpurilor medievale ca daruri pentru cei bogați şi puternici şi ținuți în spatele uşilor închise. Majoritatea cetățenilor de rând nu aveau acces la aceste creaturi astfel că artiştii aveau ca punct de referință opera altor artişti. Operele de artă medievale sunt o colecție fascinantă de altfel, dar, totodată, prilej de o bună chicoteală. Raportându-ne la literatura de atunci, cititorii, nevăzând aievea un leu, asociau animalul figurilor familiare umane, ajungând astfel la un mecanism de înțelegere, iar acesta era pur descriptiv, sau, cel mai adesea, moralizator. Fabulele dominau literatura vremii. Toate fabulele, povestite şi repovestite, aşa cum am mai spus, converg în vremuri anterioare Evului Mediu. ,,Leul subjugat de om”, fabula lui Jean de La Fontaine, nu este altceva decât ,,Omul şi leul” lui Esop, în care un om şi un leu îşi disputau superioritatea. Omul îi arătă leului o statuie care reprezenta un leu supus de către om, ca dovadă, iar, în replică, nobilul animal îi spune că leii, dacă ar putea sculpta, ar fi înfățişați mereu învingători, punând încă o cărămidă la zidul moralei: sursa evidenței trebuie examinată înainte de a fi acceptată. Lăudăroşenia este infirmată, logic. Citez, ca o paralelă, o poveste pre-esopică în care o vulpe şi o maimuță îşi disputau superioritatea. Maimuța arată mormintele oamenilor ca pe cele ale strămoşilor săi, iar vulpea îi răspunde că îi este uşor să spună minciuni la adresa celor care nu pot contrazice. Cu o altă paralelă, ajung la filosoful grec Xenofan, care spunea că boii, şi caii, şi leii, dacă ar avea mâini, ar putea produce opere de artă aşa cum fac oamenii. Caii ar picta zeii cu chip de cai, boii ar sculpta trupurile zeilor asemănătoare trupurilor acestora şi, spun eu, Hercule ar fi răpus de leul din Nemeea! Leul, figură nobilă, nu se autocompătimeşte în fabula lui Esop, dar schimbă perspectiva prin inteligență.

Am întâlnit o similitudine izbitoare care m-a fascinat în poemul, cu tentă de fabulă, ,,Măgarul” scris de scriitorul, filosoful şi criticul de artă englez Gilbert Keith Chesterton, pe care l-am tradus şi pe care îl încorporez aici, ca parte a încercării mele de reabilitare a leului, şi a măgarului, de ce nu?!


Când peşti zburau, păduri umblau,

creşteau pe spini smochine,

chiar luna-n sânge mă moşea

când m-au născut pe mine.


Am chip hidos, glas de urgii

urechi zburând la soare,

diavolescăi parodii

i-au dat patru picioare.


Ce vechi îmi e destinul, strâmb,

eu sunt haiducul zdrenței,

şi duc zdrelit, flămând, tălâmb,

secretul penitenței.


Proşti! Dar ce glorie-am avut,

un ceas fără samare,

toți la picioare mi-au căzut

cu-olivi, curmali... frunzare.


de Dorel Tătaru


93 afișări1 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

7 poeme

1 Comment

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
Guest
Aug 24, 2023
Rated 5 out of 5 stars.

Excelent eseul! Cuceritor dintr-un capăt în altul!

Like
bottom of page