top of page
Poza scriitoruluiDaniela Șontică

Trei poeme

O femeie


O femeie îți surâde

din mijlocul livezii cu piersici -

dintr-o dată

ea devine o vrabie

cu pene catifelate și zboară.

Dar tu nu-ți poți atinge

decât vag amintirile

rostogolite peste creștet și umeri,

firele de iarbă vor mereu

ceva de la tine

la fel și florile de câmp,

chiar și cele câteva câmpuri de trifoi roșu.

Dar trandafirul tău „Velazquez”

pare să fi luat-o razna -

îi pândești cu fervoare înflorirea

și tot crezi că ai greșit undeva

dacă întârzie s-o facă.

Dreptul la fericire

vine de demult,

dintr-o copilărie târzie care tăcea

trecând pe holuri lungi

doar privindu-te în ochi.

O femeie te așteaptă în mijlocul vieții.

Această enigmă

se insinuează în vise, în mușchi,

respiri ceva atât de familiar,

un hotar de ierburi vindecătoare

așezat între ieri și zilele

care vor veni fără frică.



Ser negru


Dantela asta are gust de mucegai,

spune un animal ciudat

așezat cu blândețe la masa mea


Apoi tace.

Cunosc de mult această muţenie,

crește și înaintează discret

într-un an urcă în balcon,

în altul

se revarsă peste praguri,

nici nu mai țin minte

când a cuprins covorul,

nici când a

inundat rafturile bibliotecii.


Dincolo sunt mese de sărbători,

fostele iubiri

închină un pahar în amintirea

nimănui,

în cotloane de amintiri domestice

am rămas o umbră,

o pată pe care n-o vor putea scoate

din tencuială niciodată.


Prin peretele de carne

trimit

gânduri spre lume,

dar numai după tăietura cuțitului.



Tot ce este suflet


Când treci cu bine prin furtuna zilei

te bucuri

şi aştepţi ceva

mult mai vijelios,

poate solzii unor amintiri

căzând peste acoperişuri

ori

stăpânul cochiliei invizibile

sub care se ascunde uneori

tot ce este suflet.

de Daniela Șontică



Daniela Șontică este poetă, eseistă și jurnalistă. A debutat cu poezie în revista „Convorbiri literare”, în noiembrie 1989. Editorial, a debutat cu volumul de versuri „Arlechini într-o pădure sălbatică” (1995), la editura „Vinea”. A publicat ulterior volumele de poeme: „Uitaţi-vă prin mine” („Brumar”, 2007), „Iubita cu nume de profet” („Tracus Arte”, 2014), „Privilèges de femme de lune” („Vinea”, 2015). Este și autoarea volumelor de eseuri și publicistică: „Însemnări din pridvor” („Trinitas”, 2013), „Oamenii Unirii” („Trinitas”, 2018), „Chipuri din satul românesc” („Trinitas”, 2020) și „30 de scriitori români din exil. 1945-1989” („Basilica”, 2022). Daniela Șontică a publicat poeme și eseuri în majoritatea revistelor culturale din țară. Lucrează în presă din 1993. A fost redactor-șef al Ziarului „Lumina”, în perioada 2010-2015, unde a inițiat și a coordonoat suplimentul „Lumina literară și artistică” (2014-2019). A fost redactor și/sau secretar de redacție în cadrul mai multor publicații: „Muntenia”, „Informația Buzăului”, „Privirea”, „Metrobus”, „Jurnalul Național”. În prezent, este redactor-șef al revistei „Littera Nova” (care apare la Madrid), redactor la Ziarul „Lumina” și realizatoare de emisiuni la Radio Trinitas. Este membră a Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România (2017) și membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (2022).

161 afișări1 comentariu

Postări recente

Afișează-le pe toate

1 comentario

Obtuvo 0 de 5 estrellas.
Aún no hay calificaciones

Agrega una calificación
Obtuvo 5 de 5 estrellas.

Poeme de recitit! Felicitari!

Me gusta
bottom of page