Triptic poetic

Comuniune

Îmi pune degetul pe pleoape

Până privirea se sfințește,

Învăluindu-se în taină,

Până când văzul se deschide

Să preamărească nesfârșirea

Ce se degajă din contururi,

Într-un un parfum de înțelesuri.

Neîntinat îmi face-auzul

Care se umple de savoarea

Unei lumini neîncepute

Ce mă respiră, mă degustă,

Mă subțiază în cântare,

Îmi suflă pașii peste ape...

.

Nimic eram... deodată... Totul.

Ce bună e uitarea...

Ce bună e uitarea

Care te-mpinge-afară

Din nume și-nveliș,

Ca să te poți întoarce

Din nou în infinit...

Treptat ea te dezleagă

De locuri și de timp,

Să nu te prindă nimeni

În nada amintirii,

Să te desfaci ca norii

Până rămâi doar cer...

Ca și cum

Te uiți la mine ca și cum

Ai vrea să-mi spui că nu exiști

Și că minunea de a fi

Alături fie și-un minut

E plăsmuirea unui gând.

Dar dac-ai fi numai un dor

După ceva de neuitat,

De ce-mi răspunzi când nu Te chem?

De ce mă cauți pribegind,

Afară și-năuntrul meu,

Până ajung să Te găsesc?

Dacă n-ai fi adevărat,

Cuvintele s-ar face scrum,

Dar și atunci, prin rugul stins,

Ceva din Tine ar mocni.

de Monica Pillat

Biserica din Deal Sighișoara, interior - fotografie de Laurențiu-Ciprian Tudor (5 ianuarie 2025)