5 Poeme
Calea lutului
Fiecare groapă de lut
e un loc în care Dumnezeu
e posibil să fi intrat
suflecând mânecile dealului
cu tot cu copaci,
să arate unui ram
calea rădăcinilor, cred,
uneori, o groapă de lut
se deschide într-o maternitate,
uneori, doctorii se şterg pe halat
de semințele copacilor,
uneori, copacii se şterg
pe scânduri de doctori
cu rădăcinile.
Celule cu vedere la pod
Când privesc un pod,
văd un leagăn în care o vale
se leagănă cu capul în jos ca o maimuță,
spune copilul din ochiul meu stâng,
ba nu, e un leagăn
în care apa suge la sânul peştilor,
spune copilul din ochiul meu drept,
nici o maimuță,
e mâna drumului care încheie la spate
rochia unei călătorii frumoase
apoi o sărută galant pe umeri,
spune tânărul din ochiul meu stâng,
nu sunt peşti acolo,
e doar arcuirea unei sirene unduioase
în podul palmelor mele,
spune tânărul din ochiul meu drept,
e prăjina care te-a scuturat
din livada de pe celălalt mal,
spune tatăl copilului din ochiul meu stâng,
e agrafa care a prins două pământuri goale
când treceam către tine,
spune tatăl copilului din ochiul meu drept,
e stejarul pe care am altoit livada,
spune bunicul copilului din ochiul meu stâng,
e piatra umezită care a ascuțit agrafa,
spune bunicul copilului din ochiul meu drept,
e vâsla care trece norii
din apele de jos în cele de sus,
spun înțelepți străbunii copiilor din ochii mei,
traiectoria unei pietre aruncate de pe un mal pe altul
urmărită de privirea leneşă a broaştei țestoase,
fosila unui zbor prinsă între două stânci,
şi eu tot un pod sunt,
unul pe sub care curge roşie
viața.
Dessous
Te gândeşti la Paris ca la oraşul iubirii
şi indiferent ce femeie ai lângă tine,
vrei să fie poarta de intrare în Montmartre,
e şi turnul Eiffel acolo
ca un inventar al dorinței,
uriaşă erecție în mijlocul câmpiilor elizee,
ştiu, am zis că pe oricine ai lângă tine
dar ea trebuie să fie mignonă, mignonă,
să încapă toată într-o singură îmbrățişare
cum o tufă luată în piept de urs
doar pentru două zmeure coapte,
apoi te gândeşti că toate femeile din hexagon
ar putea fi dulci ca mierea,
să le întinzi pe singurătate.
Oui, oui, cad din tavan fructele strigătului
peste aluatul alb al croissantului
care, neîmpachetat haute couture,
arată ca o tartă gata de însiropare.
Înapoi, pe dâre de melci
Se întâmplă că amintirile
cad din uitare înainte să fie coapte
de parcă se aruncă singure,
noaptea trecută o amintire se arunca în şură
de pe o bucată tânără de carne încinsă,
o prindea împotrivirea cuminte a fetei
într-o plasă de in topit,
apoi s-a aruncat iar
şi cred că fata nu a mai reuşit să o prindă
căci fânul sângera sub bucata de carne
în locul unde au sângerat melcii,
dacă melcii ar avea urechi ar mărturisi
că nu erau răni făcute de coasă,
că ea plângea cu bucurie
jurând că-i va prinde toate căderile la piept
fără plasa de in topit,
atunci mă trezesc cu amărăciune
căci tot ce mi-e dat e o plasă aspră de cânepă
în care mă arunc din când în când,
fânul nu mai sângerează,
nici măcar melcii tăiați de coasă
nu-şi mai lasă obişnuitele dâre de sânge,
aşa că adorm iar fără să mai bag în seamă
atâtea julituri pe genunchii vineți ai memoriei.
Mercurial
Ca orice cultivator de poezie,
pun în odihna zilei semințe de sinapsă
lăsând între ele distanță
de două frământări şi o amintire,
să poată trece prin cultură
soarele unui suflet sensibil,
obrazul ud al vreunei cititoare,
sapa ascuțită a criticii
care îmi spune să nu mai folosesc
îngrăşământ artificial
dacă vreau să aduc înapoi gurmanzii
plecați în pagini organice de reality-show,
ori la cules pop-porn
printre ştiuleții Sandrei Brown,
fireşte, asta e doar părerea subiectivă
a unui crescător de poezie,
dacă întrebi însă poezia crescătoare de poeți,
poetul este cea mai frumoasă tarabă
cu lecturi nemodificate genetic,
metafora, cea mai gustoasă cultură
nestropită cu acronim,
şi totuşi, după judecata din piață,
poezia este Gândacul de Colorado
al literaturii cartof.
de Dorel Tătaru