5 Poeme

Calea lutului

Fiecare groapă de lut

e un loc în care Dumnezeu

e posibil să fi intrat

suflecând mânecile dealului

cu tot cu copaci,

să arate unui ram

calea rădăcinilor, cred,

uneori, o groapă de lut

se deschide într-o maternitate,

uneori, doctorii se şterg pe halat

de semințele copacilor,

uneori, copacii se şterg

pe scânduri de doctori

cu rădăcinile.

Celule cu vedere la pod

Când privesc un pod,

văd un leagăn în care o vale

se leagănă cu capul în jos ca o maimuță,

spune copilul din ochiul meu stâng,

ba nu, e un leagăn

în care apa suge la sânul peştilor,

spune copilul din ochiul meu drept,

nici o maimuță,

e mâna drumului care încheie la spate

rochia unei călătorii frumoase

apoi o sărută galant pe umeri,

spune tânărul din ochiul meu stâng,

nu sunt peşti acolo,

e doar arcuirea unei sirene unduioase

în podul palmelor mele,

spune tânărul din ochiul meu drept,

e prăjina care te-a scuturat

din livada de pe celălalt mal,

spune tatăl copilului din ochiul meu stâng,

e agrafa care a prins două pământuri goale

când treceam către tine,

spune tatăl copilului din ochiul meu drept,

e stejarul pe care am altoit livada,

spune bunicul copilului din ochiul meu stâng,

e piatra umezită care a ascuțit agrafa,

spune bunicul copilului din ochiul meu drept,

e vâsla care trece norii

din apele de jos în cele de sus,

spun înțelepți străbunii copiilor din ochii mei,

traiectoria unei pietre aruncate de pe un mal pe altul

urmărită de privirea leneşă a broaştei țestoase,

fosila unui zbor prinsă între două stânci,

şi eu tot un pod sunt,

unul pe sub care curge roşie

viața.

Dessous

Te gândeşti la Paris ca la oraşul iubirii

şi indiferent ce femeie ai lângă tine,

vrei să fie poarta de intrare în Montmartre,

e şi turnul Eiffel acolo

ca un inventar al dorinței,

uriaşă erecție în mijlocul câmpiilor elizee,

ştiu, am zis că pe oricine ai lângă tine

dar ea trebuie să fie mignonă, mignonă,

să încapă toată într-o singură îmbrățişare

cum o tufă luată în piept de urs

doar pentru două zmeure coapte,

apoi te gândeşti că toate femeile din hexagon

ar putea fi dulci ca mierea,

să le întinzi pe singurătate.

Oui, oui, cad din tavan fructele strigătului

peste aluatul alb al croissantului

care, neîmpachetat haute couture,

arată ca o tartă gata de însiropare.

Înapoi, pe dâre de melci

Se întâmplă că amintirile

cad din uitare înainte să fie coapte

de parcă se aruncă singure,

noaptea trecută o amintire se arunca în şură

de pe o bucată tânără de carne încinsă,

o prindea împotrivirea cuminte a fetei

într-o plasă de in topit,

apoi s-a aruncat iar

şi cred că fata nu a mai reuşit să o prindă

căci fânul sângera sub bucata de carne

în locul unde au sângerat melcii,

dacă melcii ar avea urechi ar mărturisi

că nu erau răni făcute de coasă,

că ea plângea cu bucurie

jurând că-i va prinde toate căderile la piept

fără plasa de in topit,

atunci mă trezesc cu amărăciune

căci tot ce mi-e dat e o plasă aspră de cânepă

în care mă arunc din când în când,

fânul nu mai sângerează,

nici măcar melcii tăiați de coasă

nu-şi mai lasă obişnuitele dâre de sânge,

aşa că adorm iar fără să mai bag în seamă

atâtea julituri pe genunchii vineți ai memoriei.

Mercurial

Ca orice cultivator de poezie,

pun în odihna zilei semințe de sinapsă

lăsând între ele distanță

de două frământări şi o amintire,

să poată trece prin cultură

soarele unui suflet sensibil,

obrazul ud al vreunei cititoare,

sapa ascuțită a criticii

care îmi spune să nu mai folosesc

îngrăşământ artificial

dacă vreau să aduc înapoi gurmanzii

plecați în pagini organice de reality-show,

ori la cules pop-porn

printre ştiuleții Sandrei Brown,

fireşte, asta e doar părerea subiectivă

a unui crescător de poezie,

dacă întrebi însă poezia crescătoare de poeți,

poetul este cea mai frumoasă tarabă

cu lecturi nemodificate genetic,

metafora, cea mai gustoasă cultură

nestropită cu acronim,

şi totuşi, după judecata din piață,

poezia este Gândacul de Colorado

al literaturii cartof.

de Dorel Tătaru