Amor fati
Să te îmbraci în frumusețea dimineții
îți place cuvântul ce înlătură ceața
pe drumul spre El să-l rostești
dar singur ești singurul
foc în noapte și nu reușești să reții visele
sub pielea de om șerpuiește un sânge
ce negreșit o să sară pe cal
și în ritmurile naturii o să dispară
Deus Deus meus
Pe malul fluviilor din Babilon
ședeam și plângeam
Doamne Domnul meu
ne pierdusem harpele
într-o mare tristețe
și gurile
nu mai aveau cum să zămislească
strigătul
numele ți-l rotesc pe toate fețele
închis în mine zi și noapte
sporește o iubire interzisă
sălciilor de la capătul lumii
Și mai sus
Un foc în noapte
unitar și multiplu
mi-ai dăruit
două iubiri
două anotimpuri
într-unul mi-am tăiat inima
și-am aruncat-o câinilor din lanț
iar în celălalt alături de Simorg
am zburat pe muntele Qaf
și mai sus
printre fulgere
tu erai
fără ochi
te-am privit
fără gură ți-am zis
te iubesc cu două iubiri
Capcană fără ieșire
Mi-ar fi plăcut
să împart cu Tine
naramza unei alte zile
dar nu Te-ai arătat nici azi
în deșertul inimii
stalactite
însângerează păsările
în delirul îmbrățișării
din somnul fără vise
pe o carte poștală cad
între timbrul albastru și rândurile
scrise de o nevăzută mână:
Mi-ar fi plăcut să împart cu Tine naramza unei alte zile...
Previziuni
Anul iepurelui de apă
nopți și zile nu va avea
înlocuite-s deja de petale
sunătoare sub atingerea degetelor Tale
cuvintele din cupe
mai adânci decât mările
sorbite vor fi spre slava Ta noi
toți copacii dumbrăvii vom dănțui
în poeme
Te vei materializa
exaltare
pe foița de aur a feței albine vor roi
cu mierea tăcerii și iubire
Te vom hrăni
Ut pictura...
În adâncimea nopții
te zbați Șarpe
bolnav de iubire
pentru Îmblânzitorul
mai prețios decât viața
cântecul Său ți-a turnat în trup
soare Ochiul Său apă ce sapă
trepte abisale
le urci și le cobori
cu înfrigurarea căutătorului de comori
privești picturile rupestre
nu mai știi și nici nu mai contează
cine iubește pe cine
Între unsprezece și o sută unsprezece
Între unsprezece
și o sută unsprezece
teascuri ale auzului
ciorchini de cuvinte
nu cer nimănui
așadar nu-mi cereți nici voi
numai Lui pot să-i fiu
vas al gândurilor ce ard
smarald pentru cerul ochilor
dor al stâncilor de mare
între mine și Soare
stăruitor un eu sunt
e mai chinuitor decât
orice tortură din Infern
Denisa Crăciun (n. 1977) este poetă, traducătoare de poezie, membră a Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Brașov) și cercetător asociat la Universitatea Clermont-Auvergne (Franța). Este doctor în literatură comparată cu o lucrarea ce tratează tehnica punerii în abis în opera romanescă a lui Umberto Eco (Universitatea Clermont-Auvergne, 2016). Este licenţiată în teologie şi literatură franceză (Universitatea din Craiova, 2004) şi absolventă a masterului „Littératures modernes et contemporaines” (Universitatea Clermont-Auvergne, 2007). A publicat trei volume de poezie în limba franceză: „Cennare è foccu di ogni vita” (2006), „La Fleur de figuier” (2022) și „Danse Lilith” (2023). În limba română are tot trei cărți de poezie: „Incipit vita nova” (2018), „Între sistolă și epistolă” (2021) și „Estera”, Editura (2022). A tradus și antologat două volume de poezie franceză: Salah Stétié – „L’Autre côté brûlé du Très pur/Cealaltă parte arsă a celui Prea pur” (antologie bilingvă de 151 de poeme, Editura „Timpul”, 2018) și Vénus Khoury-Ghata – „Allumer sa lampe vole un morceau à la nuit/Aprinzi lampa și o bucată de noapte zboară” (antologie bilingvă de 101 de poeme, Editura „Timpul”, 2022). Are în curs de publicare cartea de poezie „Dies irae”, la Editura „Creator” din Brașov.
Comments