top of page

7 Poeme

seva dulce a zilei


ziua aceasta a fost o rodie

fiecare oră un sâmbure

te privesc şi-mi spun

aş vrea să-ţi ardă obrajii într-un carusel de copii

din acest burg părăsit

în care nu a mai intrat nimeni de un veac şi ceva

doar porţile să toarcă un fir demult încâlcit printre ierburi

copacii se împletesc în mansardă

cu un pian

avem semnele noastre

când te strâng de mână

înseamnă că nu ştiu în ce poveste am nimerit

oraşul adormit

castelele în paragină

frigul

pianul amorţit ca o rândunică din gaura de şoarece


orele cădeau sfâşiind ziua

lungă cât o draperie din sala umbrelor

se agăţau de trupurile noastre

ar trebui să scot din burta peştelui cercul

murmuram privindu-te precum iona

să ţi-l pun pe cap spunând în faţa tuturor

ce bine îţi stă!

doar chipul mamei palid ca o icoană

mustra blând aureolele noastre de fontă coclită



muzeul femeilor de ceară


în viscerele mele zac

torsuri urechi mâini

ca într-un pasaj întunecat

unde am văzut odată

instrumente muzicale dezmembrate

un fel de morgă a sunetelor ucise în faşă


mai ştii să zâmbeşti?

arată-mi braţul care te durea!

ai o metanie între degete?


parcă ar fi muzeul femeilor de ceară

care ard mocnit până la ultima picătură

îmi spuneai cu un zâmbet oblic


de fiecare dată este altfel cu noi

cu alte veşminte în fiecare seară


la Madame Tussauds te duci

şi te fotografiezi cu nişte falsuri

dar eşti entuziasmat


m-ai prins în vulva ta ca pe un fir de nisip

aidoma unei scoici şi acum mă îmbraci în sidef

apărându-te iubindu-mă


copacul acesta are mâini în loc de crengi

îşi desface palmele cu fructe


tu nu mai eşti

dar respir balonul

pe care l-ai umflat în copilărie

apoi mă sui în nacelă


se vede o ţară în care fiecare colţ are forma ta



epifanie


te iubesc aşa cum îşi iubeşte un deţinut păianjenul

strivesc zilele le pun într-un colţ al ferestrei

aştept să văd cum le mănânci

noaptea ies din tine fire lungi rezistente

ca nişte gratii


umbra-mi ademenită

capul stă să-ntoarcă

trebuie să fii tare!

moneda lui Charon te arde în palmă


mi-ar plăcea să sculptez piese de şah din gheaţă

am juca până tabla s-ar umple de apă

luntraşul ne-ar urca la prora

oraşele noastre au luat de-abia acum foc

Nero are Alzheimer

a uitat tot

nu mai ştie nici măcar să se bucure

am rămas aproape singuri


i-au făcut o tomografie

în cap a rămas atât loc

încât ar putea intra lumea toată


acum ştiu!

ar trebui să-ţi dau mai mult decât inima şi ficatul

ca să-i fac loc lui Dumnezeu



călătorie spre interior


cu băieţii la o bere conceptele iau forma bulelor de pe marginea halbei

se măresc apoi dispar suflate de un copil

ca într-o fotografie developată în timp ce uşa se deschide din greşeală

vezi adevărul doar o secundă şi hârtia se înnegreşte


dacă o fărâmă din inima ta s-a trezit pentru mine e suficient

pe acolo pot intra trăgând albastrul cerului în fire


vei spune că suntem un apendice al absurdului

precum un poem perfect rupt în bucăţi şi amestecat în Graal

dar hârtia poate redeveni pom

un pom cântând din rădăcini în urechile nopţii de cheratină

ştiu / moartea dă dependenţă

trebuie să atingi măcar o dată coarnele taurului din Pamplona

numai aşa poţi avea acces la extazul pe care în această realitate îl ratezi

oricât l-ai pândi te prinde cu garda jos


şi dacă nimic din astea nu s-ar întâmpla

şi dacă gura ar ţine locul inimii

tot nu aş întreba ce-ai face Doamne fără mine?

aş ieşi cu capul înainte din dragostea asta

prin oamenii-oglinzi

până am rămâne doar noi doi

un lotru

şi Tenzing Norgay



pe aici nu se întâmplă nimic


duminica dimineaţă vânzătorul de la Bingo

nu vine lângă coloane

nu este nimeni să oprească liniştea

doar profesorul ros de cancer

coborât ca din cer

din blocul bălţat cu polistiren

îţi povesteşte zâmbind că aproape a scăpat

răul este un bine iconoclast

şi banii curg fără zgomot pe stradă precum sângele în abatoare


accelerezi

parbrizul înaintează lent ţi se lipeşte pe faţă ca o mască

duminica la prânz

nu este nimeni să-ţi spele maşina de praf şi cheaguri


în curţi ghioceii şi liliacul au o tentă emo

la periferie păsări cuibăresc toracele vitelor

privind cu teamă din spatele vertebrelor de şofran


din Antarctica s-a mai desprins un gheţar cât un cartier

oraşul e cufundat în ceaţa ca de ambră

un geamăt surd creşte în cupola de aer lăptos

stropi stacojii cad de pe geamul unui lupanar


aş putea să-ţi povestesc multe

dar până ajung la tine cuvintele

noi suntem deja altfel


şi iubirea poate înţepeni ca un camion sub o pasarelă



invincibila


dacă la început a fost cuvântul

poezia ar fi trebuit până acum să intre în toate cotloanele

ca o pastă multicoloră în matriţa unui membru amputat

mască mortuar-vivantă a lumii

o lume androgină în care vulcanul Krakatoa

ar disemina turbioane de versuri radioactive

minţi lichide revărsate într-un singur creier cu neuroni vârstaţi de litere

capabil să capteze lumina


dar cuvintele fug spre roşu

între ele rămâne inefabilul

şi deznădejdea de a trăi


pur şi simplu



hierofantul


când satirul sicofant le-a arătat drumul

încă nu îşi golise cupa de trei ori

în Eleusis dimineaţa avea obrazul unei fecioare

pereţii de lut îi scorojeau pielea coborând încet în ea

bărbatul visa la Angkor Vat cu ochii deschişi

orgia luase sfârşit

coiful îi căzuse de pe creştet

un zid negru creştea din iarbă

Hieronymus Bosch şi Francisco de Goya schiţau ceva pe verso

din picioarele lui începură să crească rădăcini de mangrove


a ieşi din pământ este umilinţa şi sfidarea supremă

de Laurențiu Belizan


Laurenţiu Belizan s-a născut pe 28 iunie 1963, în orașul Slobozia, județul Ialomița. A absolvit Liceul „B. P. Hasdeu” din Buzău şi Facultatea de Inginerie Electrică a Universității Politehnice din Bucureşti. Este consilier parlamentar la Camera Deputaților și membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București Poezie. A moștenit pasiunea pentru lectură şi scris de la tatăl său, Alexandru Belizan, un foarte apreciat profesor de limbă şi literatură română. A publicat, până acum, poezie în cele mai importante reviste de literatură din țară și a fost inclus în paisprezece antologii lirice. Este autorul a trei volume de poezie: „Pareidolia” (Editura „Humanitas”, 2011), „Onirograme” (Editura „Editgraph”, 2012) și „selfie cu Dumnezeu” (Editura „Rafet”, 2015).




92 afișări2 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

SEQUENTIAE

2 Comments

Rated 0 out of 5 stars.
No ratings yet

Add a rating
Rated 5 out of 5 stars.

Mă bucur să citesc o poezie atât de bună!

Like

Rated 5 out of 5 stars.

Felicitări şi mulțumiri pentru poezia bună!

Like
bottom of page